this is my life, this is my soul... part seventeen

Dupa cum ati observat, incerc sa nu comentez nimic la aceste postari...

Hai ca v-am pupat.

Iubire...

Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.

Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de laatomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru deirezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.

Iubirea este o promisiune, iubirea este un suvenir, odată dat niciodată uitat, niciodată lăsat să dispară. Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...

Iubirea este ceva atât de deosebit încât n-o poţi ascunde, unde există, nici s-o simulezi, acolo unde nu există. Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.

Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.

Iubirea este coloana care susţine lumea să nu se prăbuşească... şi să se stingă pentru totdeauna. Un capăt se sprijină în inima Pământului, celălalt se înalţă şi se pierde în nesfârşitul Universului.

Iubirea este o comoară fără de preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie sărăscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.

"te iubesc!" iata cea mai scurta si mai frumoasa expresie umanista.Si ea dovedeste ca umanismul se constituie drept cel mai vechi concept de viata al universului cunoscut.Cred ca daca ar fi existat sub o forma oarecare si Adam ar fi avut amabilitatea sa-i spuna Evei:"te iubesc!"...

this is my life, this is my soul... part sixteen

Hai ca v-am pupat.

RABDARE, RABDARE, RABDARE!!!

Aveti rabdare si urmariti tot videoclipul, incercati sa intelegeti ceea ce spune Parintele Cleopa... Poate unii vor crede ca este deplasat acest articol, insa scopul lui este unul foarte bun...

Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare...! Şi când simţi că s-a gătat, iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare!...


Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.

Mânca-v-ar raiul!

Daca nu aveti rabdare sa va uitati la tot filmul si stiu ca multi vor fi care nu se vor uita, derulati pana la minutul 50 si 30 de secunde... Cea mai importanta parte este acolo...

Pentru ca am ajuns sa fim un popor de oameni ce nu mai stim sa avem rabdare, sa asteptam, va ofer si esentialul...

Hai ca v-am pupat, Manca-v-ar Raiul!

mintim...?

Dragii mei...

Asa deodata m-a lovit un porcarie de intrebare care este destul de nasoala, daca stam sa ii analizam gravitatea... "De ce ne mintim parintii?"
Hai ca am atins un subiect interesant si o sa incerc sa fiu cat de cat direct, sa nu caut sa ma invart in jurul cozii... De exemplu... de ce ajungem sa ne mintim parintii, noi, care suntem plecati de acasa de ceva vreme, ca ne merge bine, ca ne intelegem cu cei din jur, ca vrem sa parem a fi atat de fericiti acolo unde ne aflam, cu toate ca, de fapt si de drept, ducem o viata de doua parale?

Un raspuns il am eu... Pentru ca suntem egoisti, pentru ca ne gandim numai la raul nostru, chiar daca parintii nostri simt lucrurile adevarate, ei vor evita sa ne spuna in fata, pentru ca stiu ca o sa ne suparam... ca vezi draga Doamne... interpreteaza ei ca sunt batrani si isi fac tot felul de idei...
Booon!!! Dar noi, cei care ne consideram a fi corecti fata de noi, nu ne gandim la alte consecinte... gen! Intr-un final se va afla adevarul, fie ca e de la noi, fie ca e de la altcineva... si atunci ce se intampla?

Hai ca va zic tot eu... Atunci ajungem sa ii facem pe parintii nostri sa isi piarda increderea in noi si reusim ca prin minune sa ii facem sa sufere si mai mult si sa inceapa sa evite anumite lucruri si anumite discutii, cu toate ca ii simti ca ar vrea sa ti le spuna...

Drept concluzie!!! Keep on going!!! Cu ce? alegerea voastra, insa un singur sfat am... Fiti corecti fata de parintii vostri, pentru ca nu merita sa ii mintiti, nici pe ei, nici pe voi insiva...

Hai ca v-am pupat

Lectii

Stii momentul ala cand trebuia sa taci si nu ai tacu? Sau cel cand doar un cuvant era sufiecient pentru a schimba cursul evenimentelor... dar liniste totala? Ai trait nevoia de a trai intens dar retinerile induse de o mentalitate gresita te-au oprit sa o faci? Te-ai indragostit si ti-ai reprimat sentimentele doar ca banuiai oe undeva ca nu e persoana potrivita sau ca e prea potrivita sa ti se cuvina? Ai vrut sa spui iarta-ma am gresit si orgoliul ti-a fost mai puternic? Ei bine, daca esti la fel ca mine, iti spun si tie... ai ratat clipa, secunda aia in care totul ar fi putut deveni altfel... clipa spre clipe fericite... vor mai veni si alte clipe cand va trebui sa vorbesti si tu vei face liniste chiar daca stii deja lectia... vei ucide sute de clipe, sute de sanse si mii de visein speranta ca in cea din urma clipa nu vei mai repeta greseala... Si?

Ce faci cu o ultima clipa? Ii dai viata cand esti pe moarte? O lasi sa iti arate cat de bine ar fi fost daca ai fi facut la fel cu clipele dinaintea ei? Sa nu faci asta... sa nu ii dai sansa de a-ti distruge si ultimele momente umplandu-le cu regrete de prea tarziu... Spune-i azi, iarta maine, accepta intr-o zi ca poate nu ai dreptate si supus greselii.

Fa-ti clipe frumoase pentru ore pline si zile seninte. Toate clipele sunt ale tale

Hai ca v-am pupat.

Iertare...

Simteam ca am o datorie morala in primul rand fata de mine... Pentru ca nu am mai scris mai nimic de ceva timp. Motive? Nu stiu... Nu gasesc nici unul exact... Insa incerc sa ma adun putin...


Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Atunci cand cerem cu vederea greselile altora, imitam extraordinata iertare a lui Dumnezeu. A refuza sa ierti poate fi infinit mai rau decat a ucide, deoarece crima este deseori un impuls al unui moment de fierbinteala, in timp ce lipsa de iertare ese o alegere deliberata si rece a inimii. Intelegerea este, adesea, un preludiu la iertare, dar nu este acelasi lucru si de multe ori iertam ceea ce nu putem intelege (fiindca nu vedem alta cale) si intelegem ce nu poate fi iertat. Libertatea este lucrul pe care il pretuiesc in continuare cel mai mult pe lume.


Sigur ca asta m-a determinat sa beau vinuri care nu imi placeau, sa fac lucruri pe care nu trebuia sa le fac si pe care nu le voi repeta niciodata si am multe cicatrice in trup si in suflet, sa ii ranesc pe unii carora am sa fac orice in afara de a obliga pe cineva sa ma urmeze in nebunia mea, in setea mea de a trai. Nu ma caiesc pentru clipele in care am patimit, imi port cicatricele ca si cum ar niste medalii. 


Stiu ca libertatea este foarte scumpa, la fel de scumpa ca si sclavia, singura diferenta este ca o platesc cu placere si cu un zambet, chiar daca zambetul este udat de lacrimi.


Iubirea adevara, luati aminte, niciodata nu poate fi cantarita, masurata, uitata, ignorata sau parasita, fara pedeapsa, caci ea poate sa provoace o nemarginita si necuprinsa durere si iertare nu exista pentru asta, daca ai impratiat-o. Nu cer niman ui sa fie bun sau rau, frumos sau urat, demon sua inger. Ii cer numai sa fie ceva caresa nu existe decat o singura data. 


Greselile pot fi mici sau mari. Nu exista greseli asa si asa. Se mai pot imparti in categoriile de iertat si de neiertat, dar acestea sunt categorii personalizate si difera in functie de standardelele fiecarei persoane.


Observ insa o singura asemanare, aceea ca fiecare om ce se hotaraste sa isi incagreze greseala la "de iertat", iti precizeaza cu certitudine ca altul in locul sau te-ar fi catalogat ca "de neiertat", insa nici unul care decide sa nu te ierte, nu precizeaza ca altcineva poate te-ar ierta. Ciudat... deci drept urmare, mai toate greselile sunt de neiertat...


Acum ajungem in cea mai trista parte a discutiei. Ce faci cand gresesti si nimeni nu te iarta? Mari filosofi au admis ca ä gresi e omeneste", dar nici unul din acesti oameni destepti nu a precizat ce trebuie facut dupa ce o comiti "omeneste". Greselile fata de un om si toti ceilalti oameni din jurul tau, carora le erai aproape inainte de greseala. decid sa nu te ierte.


Incerci sa repari greseala, dar incercarea e in zadar, caci un lucru odata facut, facut ramane. Nu e ca atunci cand ai vopsi nuanta gresita pe un perete si vii din urma cu cea potrivita si totul s-a reparat... In cazul de fata nici o vopsea nu iti schimba nuanta greselii.


Ramai singur, reflectezi, realizezi a mia oara ca da, chiar ai gresit, regreti, suferi le simti lipsa tuturor, apoi te razvratesti intrebandu-te cum toate cele bune facute, adunate, sunt umbrite de un singur gest? Apoi liniste... te ierti pe tine, dar nu ii ierti pe ei, pe cei ce te-au dezamagit, pe cei de la care asteptai indurare, in timp ce ei abia asteptau sa gresesti. 


O vei lua de la capat intr-un final, vei cunoaste oameni noi, vei avea grija sa nu mai gresesti, dar totul va fi altfel de data asta. Gustul amar al ultimelor prietenii spulberate cu vorbe mari si probleme de etica, gustul superioritatii altora in fata slabiciunii tale de moment, gustul ramane si in fiecare nou potential prieten, privesti cu teama si mutra ultimului dusman.
Gresind cunosti oameni mai bine... si totusi e atat de gresit sa gresesti!!!




Hai ca v-am pupat.