Pentrumine totul a inceput ca o joaca, un simplu cadou m-a ajutat sa iau un drum in viata ce s-a dovedit a fi plin de frumusete, plin de farmec. Totul a inceput la varsta de 16 ani cand am primit un aparat foto pe film, un aparat simplu, fara marca pe el, de fapt era un aparat vechi pe care l-a folosit o cunostiinta mai veche si odata cu innoirea „artileriei” personale, a decis sa mi-l dea mie pe acesta, in speranta ca voi fi atras de fotografie.
Microbul mi-a intrat repede in sange, incetul cu incetul am inceput sa ma joc cu el, pentru ca la urma urmei totul parea a fi o joaca. Tot ce mi se parea interesant imortalizam, fara sa imi pese ca raman fara pozitii pe film.
Odata cu aparitia aparatelor digitale, pretentiile mele au crescut, gandirea era diferita, puteam econimisi mai multi bani, pentru ca scapam de film, care avea doar 36 de pozitii si trebuia sa fiu atent la felul in care folosesc aparatul, pentru ca nu se putea refolosi.
Tin minte si acum ca in perioada in care mi-am cumparat aparatul foto, cel pe care mi-l permiteam in acea perioada, m-a facut sa strang 3 salarii pentru a putea duce la finalitate aceasta dorinta a mea de mai mult.
Odata cu trecerea la aparatul digital puteam testa diferite peisaje, diferite portrete de mai multe ori pentru ca imi permitea memoriaaparatului. Am reusit sa invat multe secrete ale fotografiei atat din pozele pe care le faceam si le analizam, cat si din tot felul de manuale de fotografie, articole din reviste de specialitate, idei impartasite de cei mai in varsta.
S-a dus si vremea aparatului mic ce arata ca o sapuniera si am trecut la cel profesional. Pentru mine s-au deschis alte orizonturi, am ajuns sa am mult mai multe asteptari de la mine, sa imi doresc mult mai mult, sa nu imi para rau de investitia pe care am facut-o.
O pasiune m-a dus la a ajunge sa fiu mandru de ceea ce am realizat.
Cand fotografiezi oamenii color, le fotografiezi hainele... Cand ii fotografiezi alb/negru, le fotografiezi sufletul.Fotografia alb negru da un aer "vintage" si vintage e "cool". Parca dintr-o data cand e alb/negru nu mai trebuie sa tii cont de reguli de compozitie si nu mai trebuie sa fii atent la cum iti transmiti mesajul.Fiecare vede un cadru intr-un anumit fel, fiecare are o preferinta, o inclinatie catre ceva anume. Nu putem sa judecam de ce face omul alb negru, poate asa vrea, asa ii place, are o inclinatie spre alb negru, nu il intereseaza culoarea intr-un anumit cadru, sau poate imaginile ii par mai expresive asa.La poza alb negru fata de una color, sentimentele sunt mai expresive, totul este privit dintr-o alta perspectiva.Te poate ajuta sa scoti in evidenta anumite trasaturi.cu cat o fotografie este mai simpla si mai "lipsita de detalii", cu atat e mai "curata".
Ai probleme? Ai avut esecuri multe in viata? Ti-e frica de ele? Te cuprinde teama cand te gandesti la ce-ti rezerva viitorul?
Am o veste pentru tine: viitorul ti-a pregatit probleme si esecuri destule – ele vor veni, fie ca le prevezi sau nu, fie ca le doresti sau nu. Stiu ca-ti vine greu sa crezi, dar si oamenilor fericiti si celor nefericiti li se intampla destule de-a lungul vietii. Adevarata diferenta o va face felul in care fiecare se raporteaza la ele. Cand dai de necaz, tot ce conteaza e cum gandesti si cum actionezi. Aici,atitudinea este probabil singurul lucru care face diferenta intre prostime si oamenii de succes.
Am discutat in alte articole despre problemele care duc la complacere…
Moartea initiativei: „Nu gresi!”
Exista doua modele de educatie: educarea prin punitie (=pedeapsa) si educarea prin incurajare si recompensare. Primul model presupune penalizarea greselilor, pe cand cel de-al doilea rasplatirea reusitelor.
Parintii, sistemul de invatamant, armata si cei din sectorul managerial le folosesc pe amandoua – dar pun mai mare accent pe unul dintre ele.
Parintele care-si educa copilul prin pedeapsa ii reproseaza tot timpul ceva, il cearta, il plesneste si-i spune mereu: „nu pune mana!” / „nu e voie” / „nu te murdari” / „iti dau bataie” si asa mai departe. Are obiceiul sa-l pedepseasca trimitandu-l camera lui, ii taie din portia de bani de buzunar si nu-l lasa sa iasa pe-afara sau sa stea la calculator. Educatia cu care copilul pleaca de acasa e bazata pe „nu e voie”, si pentru el „gresala = penalizare”.
La scoala, educatorii si profesorii care folosesc modelul punitiv ii cearta pe copii cand coloreaza in afara liniilor, le scad nota la purtare, le pun absente in catalog si le umplu extemporalele cu observatii scrise in cerneala rosie, semne de exclamare si asa mai departe. In Evul Mediu, dascalii aveau niste nuiele cu care-i plesneau pe copii cand greseau rugaciunea. Multe voci care critica sistemul de invatamant din ziua de azi spun ca n-am evoluat enorm de mult, orice-am vrea noi sa credem. Sistemul educational bazat pe punitie le omoara copiilor initiativa, le inhiba libertatea de opinie si creativitatea. De-aici formulari de tipul „mai bine stai in banca ta”. Nu vrei sa gresesti, ca sa nu te penalizeze doamna invatatoare.
Reversul monedei: incurajarea initiativei si recompensarea
Ati auzit de modelul „trial and error”? Este un model care incurajeaza initiativa si experimentarea repetata, pana la gasirea solutiei. Cu alte cuvinte, „da-i drumul, apuca-te de treaba, iar cand faci greseli invata din ele”. Invata sa cazi, pentru ca a cadea nu e neaparat un lucru rau.
A cadea de pe bicicleta face parte din procesul invatarii mersului pe bicicleta, nu?
Thomas Edison a inventat, printre altele, lumina electrica. Ridica ochii spre tavan, priveste becul si realizeaza ca lumina artificiala din casa fiecaruia dintre noi a fost facilitata de inventia lui. Probabil stiti ca lui Edison i-au trebuit ani buni pana a reusit sa obtina un bec functional – a trecut prin nu mai putin de 6.000 de experimente. Multa lume il considera la vremea aia un nebun cuprins de o obsesie maladiva…si toti ii spuneau: „Omule, de ce nu te potolesti daca ai dat-o in bara de atatea si atatea ori?”. Oamenii devenisera sceptici si trasesera deja concluzia ca nu se poate obtine lumina cu ajutorul electricitatii. Dar Edison stia mai bine. Cand inventia i-a reusit, el a declarat: „Nu am dat gres de 6.000 de ori, ci am reusit sa dovedesc cu succes ca toate celelalte 6,000 de solutii nu sunt bune pentru producerea luminii electrice.”
Un mare strateg militar a fost intrebat la un moment dat cum de reusea de fiecare data sa-si invinga oponentul. „Marea lui problema”, a spus el, „este ca el isi doreste mai mult sa nu piarda decat isi doreste sa invinga.”. Oamenii care se feresc cu orice pret de potentiale greseli sunt niste fricosi si niste prosti strategi.
Invata sa cazi!
Toata povestea de mai sus am expus-o ca sa va explic cum oamenii ajung sa fie lasi si sa se fereasca de initiative de teama sa nu greseasca – si cum cei de succes isi transforma esecurile in puncte forte.
Intotdeauna am incercat sa transform orice dezastru intr-o ocazie” – John D. Rockefeller
Asadar, care e remediul pentru modelul „nu gresi”?
Simplu! „Greseste!”. Da-ti voie sa gresesti. Accepta ideea ca e posibil sa cazi! Cand cazi, ridica-te si continua-ti drumul! Asuma-ti unele riscuri, nu fugi de ele!„Keep walking” spune un genial slogan publicitar.
Teama de vorbit in public
Un studiu a aratat cum frica de a vorbi in public ocupa un loc fruntas printre spaimele oamenilor – chiar inaintea fricii de moarte! Nu vrei sa vorbesti, de teama sa nu-i vezi pe cei din public dandu-si coate sau razand de tine. Jerry Seinfeld avea o gluma pe tema asta „Inchipuiti-va cum la o inmormantare, cel care trebuie sa tina un discurs se gandeste « O, Doamne, mai bine eram in locul celui din cosciug ! » ”.
Absurd, nu?
Care-i remediul propus de specialisti? „Invata sa cazi!”. Incepi sa vorbesti in fata unor grupuri mici, eventual de prieteni/colegi. Apoi, vorbeste unor grupuri din ce in ce mai mari, obisnuieste-te cu ideea … si ia-ti treptat avant! Da-ti voie sa gresesti, experimenteaza si invata din greseli.
Teama de abordare a persoanelor
La barbatii singuri, o mare problema o reprezinta abordarea unei femei. Va garantez ca exista si in jurul vostru sute de barbati care par increzatori in diferite situatii, dar tremura din toate incheieturile cand vine vorba sa abordeze o tipa.
Remediul? Invata sa cazi! Am cunoscut un consilier in ale seductiei (da, chiar exista Hitch si in realitate, inclusiv la noi, in Romania). Tipul mi-a explicat cum proceda ca sa-i vindece pe elevii lui. Mergea cu ei intr-un orasel de provincie, unde n-avea cum sa-i cunoasca nimeni. Si ii punea sa abordeze vreo 50 de tipe – fiind astfel respinsi de cateva zeci de ori intr-o singura zi.
Prin aceeasi initiere trec si vanzatorii „din usa in usa”. Dupa ce sunt refuzati si dati afara de cateva zeci de ori isi perfectioneaza abilitatile si tehnicile pentru a scadea rata refuzurilor.
Teama de investitii si de riscuri financiare
Oamenii nu se apropie de lumea afacerilor si a investitiilor pentru ca „e prea riscant”. De cate ori n-am auzit cu totii asa ceva? Robert Kyiosaki are o vorba mare:
„Auzim atata lume cum spune ca investitiile sunt riscante. E adevarat, sunt riscante! Dar cu ceva cunostinte si niste experienta, te poti feri de o buna parte dintre riscuri. Daca stam sa ne gandim, si condusul masinii e riscant. E suficient ca numai una dintre miile de masini din trafic sa faca o manevra gresita si te face praf in cateva secunde! (unde mai pui si problemele cu derapajul, vizibilitatea redusa, gropile etc.). Daca am avea aceeasi atitudine ca soferi, nu ne-am mai urca niciodata la volan, nu?”
Varianta locala a modelului trial and error este zicala romaneasca: „Din greseli invata omul!”. Mai exista si altele: „Pana nu te lovesti cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe-ala de jos.”. Anglofonii zic „You have to hit rock bottom before you start on your way back up.” – iata dovada ca intelepciunile astea sunt universale, nu cunosc granite geografice.
Wayne Dyer zicea: „Alearga inspre temerile tale, nu fugi din calea lor. Cand ai sa le intalnesti, vei vedea ca nu-s atat de groaznice pe cat par!”. Va suna cunoscuta ideea? „De ce ti-e frica nu scapi” se zice in popor. De ce sa te mai chinui sa fugi? Si vorba ceea, „n-o fi dracul atat de negru”, nu?
Daca v-ati uitat la meciuri de box, probabil ati vazut cum un boxeur atacat de o ploaie de pumni merge spre adversar si il ia in brate – ca sa-l impiedice sa-l mai loveasca, nu pentru ca-l iubeste. Alearga inspre teama ta, nu fugi din calea ei!
Invata sa cazi. Invata sa pierzi. „Ceea ce nu ma omoara ma face mai puternic” e citatul pe care il dau cel mai des semidoctii care nu l-au citit niciodata pe Nietzsche.
Nu cunosc bebelus care sa fi invatat sa mearga in doua picioare fara sa fi cazut de cateva ori. Si nu cunosc investitori care sa fi ajuns bogati fara sa fi pierdut vreodata sume mari de bani.
Bloggerul motivational Steve Pavlina are un articol intitulat „Show Me Your Battle Scars” – „Arata-mi ranile din lupta”. „No pain, no gain”, iti vor explica americanii. „Fara truda nu realizezi nimic”. Arata-mi cicatricile facute pe genunchi cand invatai sa mergi pe bicicleta! Arata-mi deceptiile pe care le-ai avut in dragoste pana sa cunosti persoana potrivita!
Esecurile ii inspira pe invingatori. Si tot esecurile ii distrug pe ratati. Acesta este cel mai mare secret al invingatorilor. Un secret pe care ratatii nu-l cunosc.~ Robert Kiyosaki
Concluzie?
Astazi sper ca am reusit sa va conving sa va asumati mai multe riscuri si sa nu mai lasati esecurile sa va doboare complet. Acceptati esecul ca fiind o parte din procesul invatarii si, pana la urma, al evolutiei noastre.
Fiti atenti la ce va spune vocea interioara. Data viitoare cand o auziti spunand „e riscant!” sau „daca nu ne iese?” sau „ce faci dac-o dai in bara?”, ganditi-va de doua ori – mai ales prin prisma celor citite acum. Cu mai mult curaj, e posibil sa luati decizii mai intelepte.
Nu cred ca exista un mod mai frumos de a incheia decat sa privim urmatorul clip, care reuseste sa sintetizeze perfect ce-am spus pana acum. Mesajul lui e cat se poate de simplu: INDRAZNESTE!
Exista o vorba care tare buna mai este... prima oara cand faci ceva gresit e nestiinta, a doua oara este prostie.
Ce element din viata noastra este mai minunat decat COPILARIA? Ar mai fi cateva... Casatoria, venirea pe lume a primului copil, primii pasi facuti de cel mic in lume... Sunt multe elemente care ne pot face viata fericita, insa trebuie sa acord atentie maxima, astazi cel putin, doar unuia... COPILARIA
Ce este copilaria? Ar fi foarte multe feluri in care as putea sa o caracterizez...
Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.
Oamenii aceştia fără copilărie n-au nici amintire, nici viitor; au numai prezent, dar un prezent material, fără farmec, cu totul pozitiv. "Fă cum au făcut şi părinţii tăi", asta e fraza banală.
Oamenii care au avut copilării fericite sunt minunaţi, dar obişnuiţi... O copilărie nefericită te face să-ţi foloseşti imaginaţia pentru a crea o lume în care să fii fericit. Foloseşte-te de suferinţă. Acesta ţi-e darul ce ţi-a fost dat
Dar ce e o copilărie fericită...? O bunică generoasă, visuri de o viaţă, jocuri naive şi hazlii, un bunic blând, abecedarul, primele litere, iar mai apoi, o scrisoare pentru mamă, prietenii, zilele de vară când încerci să stai treaz şi să numeri stelele şi un loc în care ai voie să fii copil, să-ţi imaginezi o lume mai bună, să visezi cu ochii deschişi.
Eşti ca un adult care, privind spre copilărie, îşi dă seama că n-a apreciat-o niciodată. Nu poţi, ca bărbat, să te întorci la grădiniţă ca să te joci şi să ceri dragoste şi grijă numai pentru că acum le cunoşti valoarea.
"Banii te-nvaţă a vorbi, hainele a merge". Vorbele tatii vin din îndepărtata copilărie şi-mi fac morişcă urechilor. A gândi într-un anume fel nu te învaţă oare tot hainele? Nu! Ele te-nvaţă a merge, e clar! Dacă aş fi îmbrăcat în nişte haine strenţuroase, desculţ, în mijlocul străzii, bătaia de joc a copiilor care ar folosi beţele pentru a-mi arăta găurile pantalonilor într-un anume loc mai cu seamă, ce ar fi! Dar dacă m-aş afla într-un costum alb, impecabil croit şi turnat pe trupul meu atletic, inspectând strada mare cu o dataşare necăutată... ce ar fi?! Dracul s-o ia de treabă! Tot haina face pe om şi tot ea te învaţă a merge. Clar!
Se spune ca in viata, chiar daca noi credem ca am ajuns la acea maturitate pe care o cautam, de fapt inca suntem in perioada in care copilarim. Este valabil pentru toti, nu exista nici o exceptie.
In momentul in care in viata avem parte de lucruri mari, de schimbari, de noi oportunitati, trebuie sa le luam in calcul, pentru ca nimic nu se intampla la voia intamplarii, totul in viata are un rost...
