Best of...

Suntem oameni, gresim, mintim, ne ascundem, ne ferim, dar nu putem uri. Sustinem ca uram atunci cand ajungem sa iubim si teama ne inconjoara. Un sentiment ciudat... Dar nerecomandat. Fiti naturali si ascultati-va inimile caci ele stiu ce e bine


Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre.


Renun­ţarea nu este o decizie de a nega acţiunea. Renunţarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat.


Singurul mod de a fi multumit de viatã e sã te cãsãtoresti cu cel mai bun prieten. Se fac sã râdã reciproc.


ochii te vor trada spunandu-i ca o vei astepta.apoi tot ochii o vor plange vazand-o unde nu e.Daca s-ar si intoarce sau nu,va conta doar pentru tine caci ochii tai o vor avea oricum.Va fi in ochii tai in fiecare secunda in care clipesti si in fiecare moment in care doar ai impresia ca te uiti in gol fara sa-ti dai seama ca ochii tai privesc la ochii care nu se vad.ochii care nu se vad se simt


Şi ai să citeşti zilnic de acum înainte, luni, ani, secole ceea ce se petrece în sufletul meu, dacă nu vii să-mi iei mâinile şi să descoperi în ochii mei marea dragoste pe care mi-ai sădit-o şi pe care nu poţi s-o fărâmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea.


Nu cred că schimbarea ta s-a produs ca urmare a înţelegerii acestei greşeli. Pur şi simplu ai început să realizezi ce-ai pierdut şi să sângerezi. Te sfâşia disperarea ireversibilului. Te-am surprins plângând în hohote. Alt plâns, cu care te ascundeai de ochii mei. Am văzut în ochii tăi că nu mai îndrăzneşti să cerşeşti iertare, singură nu te puteai ierta.


Numele tău e dulce şi încântător. E-al tău, cum aroma unui fruct e a lui. Numele tău e brun, cu obraji albi, ochi caprui şi buze roşii, ca şi tine. Numele tău e mlădios ca şi trupul tău, creanga mea de alun. Numele tău e tânăr ca şi tine, izvorul meu şi-al caprioarelor. Numele tău eşti tu; şi tu eşti pe buzele mele ca un cântec. Îl spun, şi-mi vine să plâng.


Iubirea noastră se va hrăni din greşeli şi din dureri, aşa cum focul se hrăneşte din tot ceea ce îi stă în cale... Dar iubirea noastră nu va fi păcat, cum focul însuşi nu este lemnul putred pe care îl mistuie.


Femeia, care în zilele noastre, dintr-un motiv sau altul, se simte triumfătoare întrucât bărbatul şi-a depus majoritatea armelor în mâinile ei, se uită la partenerul masculin cu dispreţ, socotindu-l ridicol. În timp ce bărbatul, ştiind că şi-a cedat femeii avantajele şi neavând suficientă forţă să le redobândească, se uită la femeie cu un intens resentiment.


Uita-ma dar nu ma uita, uraste-ma dar iubeste-ma, arunca-ma dar pastreaza-ma, scoate-ma dar pastreaza-ma in inima ta, ascunde-ma dar arata-ma tuturor, fii a mea pentru totdeauna si atat


Femeilor,puneţi-vă o mască,masca de feminitate primordială,de Femeie la modul 
absolut,trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal,pe cord de amor,pe trup fierbinte,vă veţi descoperi voi înşivă,fantasmele voastre,dragostea care musteşte în voi pentru viaţă,faţă de voi înşivă,vă veţi
lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă 
descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte.


Femeia este Lumină şi Întuneric! Este înger şi demon! Te aduce pe lume; îţi netezeşte calea paşilor; te ridică şi te mângâie, când viaţa te loveşte; preia povara zilelor negre pe ai săi umeri şi uită a fi femeie, după ce devine mamă. Femeia te învaţă Arta Sacrificiului Suprem, atunci când în ea predomină partea luminoasă. Şi tot femeia este cea ce te determină să te laşi pradă instinctelor primare, atunci când Întunericul îi este Călăuza Sufetului. Femeia este Yin şi Yang, însă doar ea ştie care îi sunt proporţiile acestei dualităţi.


Cand devine ‘indragosteala’ realmente o dependenta?Pai
da, stim cu totii, e foarte usor sa te pomenesti absorbit de propria-ti
poveste de dragoste, la fel cum este foarte greu sa realizam ce se
petrece cu noi cand obsesiile noastre izbucnesc in actiuni necontrolate.


Timpul este
un adversar pe care este bine să ţi-l faci prieten. Sunt oameni pentru
care timpul lucrează împotriva lor şi sunt oameni pentru care timpul
este aliatul în atingerea obiectivelor. Numărătoarea inversă ne apropie
tot mai mult de un deznodămând pe care unii şi l-au programat, iar alţii
nu.


Sa iubesti implica riscul de a nu fi iubit inapoi. Sa speri implica
riscul de a fi ranit. Sa incerci inseamna sa risti sa dai gres, dar
riscuile trebuie asumate, deoarece cel mai mare risc in viata e sa nu-ti
asumi niciun risc


Greşelile
sunt acceptate, nimic nu este în neregulă cu ele. Toată lumea comite
greşeli şi toată lumea trebuie să le comită. Nu cere perfecţiune.
Greşelile sunt bune, ele te fac să fii uman. Altfel, ori vei fi
neomenesc, ori supraomenesc, şi nici una dintre aceste variante nu este
benefică.


Timpul
este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se
tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care
sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.


Trebuie să
căutam dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri,
zile, săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci în clipa în care pornim
în căutarea iubirii şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne
salvează.


Rareori ne 
dăm seama că suntem împresuraţi de extraordinar. Miracolele se întâmplă
în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă
să fie auziţi, dar noi, fiindcă suntem învăţaţi că există formule pentru
a ajunge până la Dumnezeu, nu luăm seama la nimic din toate acestea. Nu
pricepem că El se află oriunde Îl lăsăm să intre.




Hai ca v-am pupat.

Cauta-ma...

Azi te-am sunat...
Mi-ai raspuns obosita ca si cand nu ai fi avut chef sa vorbesti cu mine, sa ma auzi. Dar te-am sunat cu un scop, nu sa te plictisesc.


Te-am sunat sa te intreb daca am ramas cumva la tine, caci nu ma mai gasesc. Mi-ai raspuns: NU.


Te-am rugat totusi sa verifici daca nu sunt pe balcon. Am asteptat raspunsul, ascultand pasii tai spre usa. Te-ai intors si mi-ai spus ca nu sunt nici acolo,


Am inceput sa ma panichez. Te-am rugat sa ma cauti si in mirosul florilor din vaza... Nu eram nici acolo.


Cauta-ma in gradina, sub cearsaful cu iz de migdale sau cauta-ma in tramvaiul ce ma aducea zilnic spre bratele tale... ti-am spus cu lacrimi in ocho.


Ai incercat sa ma calmezi, mi-ai spus sa nu disper, desi ma cautasei pana si in picatura de apa ce se scurgea in chiuveta ta. Am plans mult si tu ma raneai cu acelasi raspuns:"imi pare rau, nu esti nici aici...".
Intr-un final mi-ai urlat in telefon: "Te-am gasit! Ai ramas aici, unde ai fost mereu, in ultimul loc necautat, esti in mine, esti in inima mea!"


"Stai linistit!" mi-ai spus... "Nu pleci nicaieri!".


Hai ca v-am pupat.

Eficienta in 7 trepte 12

Există principiul conform căruia toate lucrurile sunt create de două ori, însă creaţia primă nu este întotdeauna rodul unei intenţii conştiente. În viaţa noastră personală, dacă nu ne cultivăm capacitatea de conştientizare şi nu luăm iniţiativa primei creaţii, ie dăm celorlalţi sau împrejurărilor din afara CERCULUI DE INFLUENŢĂ posibilitatea de a ne modela parţial existenţa, prin lipsa noastră de participare. Trăim pasiv/reactiv scenariile preluate din familia noastră, de la colaboratori, din programul altora, din împrejurări — scenarii însuşite din anii copilăriei, din educaţia şi condiţionările noastre. Aceste scenarii sunt scrise de oameni — nu au la bază principii, îşi au originea în vulnerabilităţile noastre, în adânca dependenţă faţă de alţii, în intensa noastră nevoie de a fi acceptaţi şi iubiţi, de a trăi cu sentimentul unei apartenenţe, a importanţei şi demnităţii noastre, de a resimţi că avem un loc şi un rost în viaţă. Cu sau fără ştirea noastră, cu sau fără intervenţia noastră, există o primă creaţie în toate aspectele vieţii. Iar noi suntem a doua creaţie fie a propriei noastre "programări", fie a programării altora, a împrejurărilor sau a vechilor noastre deprinderi. Şi totuşi dispunem cu toţii de acele capacităţi specific umane de conştientizare, imaginaţie şi conştiinţă morală care ne permit să examinăm creaţiile "prime" şi să ne elaborăm noi înşine prima creaţie, să scriem cu mâna noastră propriul nostru scenariu. Conducerea nu trebuie confundată cu managementul. Managementul este a doua creaţie, insă conducerea ocupă primul loc. Managementul se află, ca să zicem aşa, în linia a doua: cum să îndeplinesc optimal anumite lucruri? Conducerea este în linia întâi: care sunt lucrurile pe care vreau să le îndeplinesc? Peter Drucker şi Warren Bennis au formulat-o foarte expresiv: "Managementul înseamnă a face lucrurile cum se cuvine; conducerea, a face lucrurile cuvenite." Managementul este eficienţa în urcuşul pe scara succesului; conducerea determină sprijinirea scării pe zidul potrivit." Diferenţa dintre management şi conducere poate fi uşor înţeleasă dacă vă imaginaţi un grup de producători străbătând jungla şi croindu-şi drumul cu cosorul. Ei sunt producătorii, cei care rezolvă problema: curăţă drumul prin hăţiş, tăindu-1. Managerii calcă pe urmele lor, ascut cosoarele, redactează manuale procedurale, ţin cursuri de întreţinere a musculaturii, introduc ameliorări tehnologice, întocmesc orare de lucru şi programe de recreere pentru mânuitorii de cosoare. Leader-ul e cel care se urcă pe cel mai înalt copac, cuprinde tot orizontul cu privirea şi strigă; "Nu e jungla pe care o căutăm!" . Dar care e răspunsul obişnuit al producătorilor şi managerilor ocupaţi, agitaţi şi eficienţi: "Tăcere! Suntem în plin progres!" Fie că e vorba de noi în calitate de indivizi, grupuri sau organizaţii, suntem adesea atât de preocupaţi de a ne croi drumul prin junglă, încât nu observăm că înaintăm într-altă junglă decât cea dorită. Iar schimbările precipitate din mediul în care trăim îngreunează mai mult ca oricând eficienţa conducerii — conducerea oricărui aspect al vieţii, independente ori interdependente. Avem mai multă nevoie de o viziune — sau destinaţia precisă — şi de o busolă (un set de principii sau direcţii) decât de o hartă rutieră. Nu avem cum şti cât de accidentat va fi terenul pe care vom călca în viitor, nici care vor fi necesităţile de mâine; totul va depinde de judecata noastră în acel moment. Dar o busolă interioară ne va indica întotdeauna direcţia cea bună. Eficienţa — deseori chiar supravieţuirea — nu depinde numai de intensitatea efortului făcut, ci dacă efortul se face în jungla dorită. Iar metamorfozele actuale ce se produc în aproape toate industriile şi profesiunile cer în primul rând capacitatea de conducere, şi numai în al doilea rând pe cea managerială. În lumea afacerilor, piaţa se schimbă atât de rapid, încât şi serviciile care până mai ieri satisfăceau gusturile şi necesităţile consumatorilor, astăzi se dovedesc cu totul demodate. O conducere ferm proactivă trebuie să supravegheze constant schimbările în curs, în special motivele şi obiceiurile de cumpărare ale clientelei, şi să dispună de forţa necesară pentru a reorganiza resursele în direcţia cea bună. Schimbări cum ar fi: dereglări în activitatea liniilor aeriene, urcarea vertiginoasă a cheltuielilor de îngrijire medicală, creşterea cantităţii şi calităţii automobilelor de import au un puternic impact asupra mediului. Dacă industriile interesate nu urmăresc îndeaproape modificările mediului, inclusiv cele din propriile lor echipe de muncă, şi nu-şi pun la contribuţie creativitatea în conducere pentru a păstra orientarea justă, expertizele manageriale, oricât de numeroase, nu le vor feri de eşec. Un management eficient fără o conducere eficientă aminteşte o formulă maliţioasă: "E ca şi cum ai monta şezlonguri pe puntea Titanicului." Nici un succes managerial nu poate suplini un eşec în conducere. Însă conducerea e dificilă, deoarece se cade prea des în capcana paradigmei manageriale: În sesiunea finală a unui program de perfecţionare a cadrelor directoriale, desfăşurat pe durata unui an, preşedintele unei companii petroliere a venit să-mi spună: "Stephen, când într-a doua lună ai subliniat diferenţa dintre conducere şi management, mi-am examinat calitatea de preşedinte al companiei şi mi-am dat seama că, de fapt, n-am practicat niciodată o conducere propriu-zisă. .Eram pur şi simplu cufundat în management, copleşit de presiunea solicitărilor urgente şi de detaliile logisticii de zi cu zi. Şi m-am hotărât să mă retrag din activitatea managerială. Puteam găsi pe alţii care s-o preia. Vroiam cu tot dinadinsul să-mi conduc întreprinderea. N-a fost deloc uşor. M-am simţit frustrat din clipa când am renunţat să mă mai ocup de avalanşa problemelor presante — urgenţe care îmi procurau o mare satisfacţie: aceea a realizărilor imediate. Mi-a venit greu să mă confrunt cu dificultăţile administrative, cu crearea unui mediu psihologic propice, să fac analize mai aprofundate ale disfuncţionalităţilor, să pândesc noi oportunităţi. Nu numai eu, dar şi ceilalţi s-au simţit frustraţi, privaţi de stilul lor confortabil de muncă. Le lipsea disponibilitatea mea de a răspunde oricând solicitărilor. Ar fi dorit să apeleze în continuare la mine pentru rezolvarea problematicii cotidiene. Dar m-am ţinut tare. Trăiam cu convingerea că trebuia să mă afirm în conducere. Ceea ce am şi făcut. Azi, întreaga afacere a căpătat alt aspect. Suntem mult mai adaptaţi cerinţelor generale. Ne-am dublat veniturile şi împătrit profiturile. Pot spune liniştit că mi-am însuşit conducerea." Sunt convins că şi mulţi părinţi cad în capcana paradigmei manageriale, aceea de a interveni în permanenţă, de a urmări numai rezultatul imediat şi respectarea regulilor, în loc de a pune accentul pe orientare, pe scopul final şi mai ales pe căldura şi solicitudinea familială. Dar şi în viaţa noastră familială ne lipseşte simţul conducerii. Cu gândul la eficienţă, ne ocupăm de gospodărire managerială, fixându-ne anumite obiective şi îndeplinindu-le, mai înainte de a ne fi clarificat propriile valori.
RESCRIEREA SCENARIULUI: A DEVENI PROPRIUL NOSTRU "PRIM" CREATOR După cum am observat, proactivitatea se întemeiază pe o înzestrare specific umană, cea a capacităţii de conştientizare. Alte două însuşiri strict umane, imaginaţia şi conştiinţa morală ne îngăduie să ne extindem proactivitatea şi să învăţăm să ne conducem pe noi înşine — cu alte cuvinte, să fim proprii noştri conducători. , Cu ajutorul imaginaţiei putem vizualiza lumile potenţialităţilor ce zac latente în noi. Cu ajutorul conştiinţei putem intra în contact cu legile şi principiile universale, cu talentele noastre singulare şi cu mijloacele de a le valorifica, cu principiile noastre diriguitoare, în cadrul cărora ne putem dezvolta optimal. Împreună cu capacitatea de conştientizare, aceste două însuşiri ne dau posibilitatea de a ne scrie propriul scenariu. , Deoarece trăim conform multelor scenarii care ne-au fost date şi predate, scrierea scenariului este mai degrabă o "rescriere" — o mutaţie paradigmatică — schimbarea modelelor noastre de bază. Pe măsură ce identificăm scenariile inoperante, modelele incorecte sau incomplete avute până acum, putem începe să ie rescriem — în mod "proactiv" — cu mâna noastră. Cred că unul dintre cele mai revelatoare cazuri de rescriere a unui scenariu e cel relatat de Anwar Sadat în autobiografia sa. Fostul preşedinte al Egiptului fusese crescut şi educat în spiritul unei uri încrâncenate împotriva Israelului — un scenariu adânc întipărit în minte. El afirmase Ia Postul Naţional de Televiziune: "Niciodată n-am să strâng mâna unui israelian atâta vreme cât ei vor ocupa o palmă de pământ arab! Niciodată! Niciodată! Niciodată!" Şi uriaşe mulţimi din tot cuprinsul ţării au scandat: "Niciodată! Niciodată! Niciodată!” Acest scenariu a mobilizat toate energiile şi a focalizat voinţa întregii ţări. El pleda pentru independenţă şi naţionalism, şi a stârnit valuri de emoţie în rândul populaţiei. Dar era şi foarte necugetat, şi Sadat o ştia. Nu ţinea seama nici de aspectul primejdios al situaţiei, nici de complexa interdependenţă a realităţilor implicate. De aceea Sadat s-a răzgândit. Învăţase să-şi modifice optica încă din tinereţe, când a fost închis în Celula 54 a închisorii Centrale din Cairo, fiind implicat într-o conspiraţie împotriva regelui Faruk. Învăţase să se distanţeze de propriile sale păreri, examinându-şi critic scenariile, cercetând dacă erau sau nu adecvate şi judicioase, învăţase să-şi golească mintea şi, printr-o anumită formă de meditaţie şi rugăciune foarte personală, să-şi prelucreze propriile scenarii şi să le reformuleze.


Nota în autobiografie cum îşi părăsise celula cu mare părere de rău, căci acolo avusese revelaţia adevăratei naturi a succesului, cel obţinut asupra ta, asupra eului tău. El nu consta în dobândirea bunurilor materiale sau a Puterii, ci în stăpânirea de sine, în victoria asupra rezistenţelor tale faţă de tine. Pe durata regimului lui Nasser, Sadat a fost ţinut în umbră. Opinia generală îl considera eliminat din arena politică — ceea ce nu era cazul. Toţi îşi proiectau asupra lui propriile lor clişee, neavând cum să-l înţeleagă. Iar el îşi aştepta ceasul. Şi când i-a sosit timpul, când a devenit preşedintele Egiptului şi s-a confruntat cu realităţile politice, şi-a schimbat scenariul faţă de Israel. S-a dus în vizită la Knesset, la Ierusalim — imţiind una dintre cele mai senzaţionale mişcări pacifiste, fără precedent în istorie. O cutezanţă care, în cele din urmă, s-a concretizat în Acordul de la Camp David. Sadat a ştiut să-şi folosească facultatea de a conştientiza, imaginaţia şi conştiinţa morală pentru a se domina pe sine însuşi, pentru a-şi schimba paradigma, unghiul de vedere. A operat în centrul CERCULUI DE INFLUENTĂ. Şi din rescrierea scenariului, din schimbarea paradigmei, au decurs modificări în comportament şi atitudine, care au influenţat milioane de vieţi din CERCUL mai larg al ÎNGRIJORĂRILOR. Exersându-ne facultatea de conştientizare, ne putem descoperi scenariile inoperante, deprinderile adânc înrădăcinate, nedemne de noi, cele în totală neconcordanţă cu adevăratele noastre valori. DEPRINDEREA 2 ne spune că nimeni nu ne sileşte să trăim conform acestor scenarii. Suntem răspunzători — responsabili, răspuns-abili — cu alte cuvinte, avem abilitatea de a ne folosi imaginaţia şi creativitatea pentru a scrie alte scenarii, mai operative, mai apropiate de valorile noastre fundamentale şi de principiile care dau sens acestor valori. Să presupunem, de exemplu, că sunt "hiperreactiv" faţă de copiii mei. Ori de câte ori mi se pare că se poartă într-un mod nepotrivit, simt un fel de rău la stomac, şi toată fiinţa mea se pregăteşte de atac. Nu acord nici o atenţie principiului creşterii progresive, a înţelegerii răbdătoare, ci numai comportamentului de moment. Vreau să câştig o bătălie, nu războiul. Îmi scot muniţiile — talia superioară, postura de autoritate — ţip sau intimidez, ameninţ sau pedepsesc. Şi ies învingător. Stau acolo, victorios, în mijlocul ruinelor unei relaţii avariate, în timp ce copiii, aparent supuşi, se revoltă în sinea lor, refulându-şi sentimentele care, mai devreme sau mai târziu, vor izbucni la suprafaţă în forme mult mai urâte.
Acum, dacă m-aş afla la înmormântarea pe care am vizualizat-o adineaori, şi unul dintre copiii mei ar lua cuvântul, aş dori să arate cum viaţa lui reprezintă izbânda unei educaţii, instruiri şi discipline învăluite de iubire de-a lungul unui şir de ani, şi nu cicatricele unor încăieri cu victorii de moment. Aş dori să fi păstrat numai amintirile plăcute, mai ales despre momentele profund semnificative petrecute împreună. Aş dori să-şi amintească de mine ca de un tată afectuos, care a împărtăşit cu el bucuriile şi necazurile anilor de creştere. Aş dori să-şi amintească cum venea la mine cu întrebările şi cu micile lui dureri. Aş dori să-l fi ascultat, să-l fi iubit, să-l fi ajutat. Aş dori să fi înţeles că nici eu nu eram perfect, dar că încercasem să fac pentru el tot ce-mi stătea în putere. Şi că l-am iubit poate mai mult decât oricine pe lume. Aş fi dorit toate acestea, pentru că, în adâncul meu, pun un preţ imens pe copiii mei. Îmi sunt nespus de dragi, aş vrea să fiu mereu alături de ei. Rolul meu de tată mi se pare extrem de important. Dar îl pierd deseori din vedere. Mă las prins în capcana: "scump la tărâţe, ieftin la făină". Lucrurile de primă importanţă sunt îngropate sub straturile urgenţelor, ale preocupărilor imediate, ale conduitei exterioare. Devin reactiv. Şi felul cum mă port zi de zi cu copiii mei seamănă prea puţin cu sentimentele profunde pe care le am faţă de ei. Însă conştientizez situaţia. Şi am suficientă imaginaţie şi conştiinţă ca sămi cercetez atent valorile fundamentale. Îmi dau seama că scenariul pe care-l trăiesc e în dezacord cu acele valori, că modul meu de viaţă nu rezultă dintr-un proiect "proactiv" care să-mi aparţină —,ci decurge dintr-o "creaţie primă" provenită din împrejurări, preluată de la alte persoane. Dar stă în puterea mea să mă schimb! Pot trăi din creaţiile imaginaţiei mele, şi nu din cele ale memoriei. Pot apela la potenţialul meu nelimitat, în locul trecutului meu limitat. Pot deveni "creatorul prim" al persoanei mele. A începe cu gândul la final înseamnă a aborda rolul meu de părinte şi celelalte roluri din viaţă cu o viziune clară a valorilor şi direcţiilor adoptate. Înseamnă a fi responsabil de propria mea "creaţie primă", a-mi rescrie scenariul în aşa fel încât paradigmele care îmi determină mentalitatea şi conduita să fie în acord cu valorile mele cele mai autentice, şi cu principii corecte. Mai înseamnă a începe ziua cu aceste valori în minte. Clare şi ferme. Şi atunci, faţă cu neprevăzutul, cu provocările existenţei, pot lua hotărâri bazate pe aceste valori. Pot acţiona cu integritate. Nu mai sunt supus nici emoţiilor, nici împrejurărilor. Pot fi cu adevărat proactiv, adică determinat de valori —, deoarece le am clare şi prezente în minte.


Hai ca v-am pupat.

fun or fun

Incerc sa mai ridic un pic moralul... nu stiu cui... dar eu incerc...





Hai ca v-am pupat.

postare

In momentul in care te intorci in locurile dragi, in momentul in care te intorci la cei care iti sunt dragi, te apuca un sentiment de regret ca te-ai indepartat de aceste locuri. Regreti ca nu ai avut curajul sa iei o decizie pentru tine, pentru viata ta, pentru binele tau. Insa ceea ce nu poate mintea mea sa inteleaga este de la ce vine aceasta frica, aceasta retinere, cu toate ca ai toate motivele din lume sa lasi totul in urma si sa te intorci la ce iti este bine.

In viata, daca iti este frica sa iei decizii pe cont propriu, lasa-l pe el, cel care a fost mereu langa tine sa o faca, pentru ca o va face pentru binele tau, o va face pentru ca tine la tine, pentru ca faci parte din viata lui, pentru ca ai o semnificatie apare pentru el, pentru ca meriti, pentru ca el are mult mai mult curaj sa faca ceea ce trebuie.

Dupa cum am sus-o de multe ori si nu prea imi place sa ma repet, in viata exista o singura negatie plauzibila si anume "NU VREAU". De fiecare data cand folosesti "NU POT/NU AM CUM" va fi interpretat ce mai corect "NU VREAU" si pentru a folosi aceasta negatie trebuie sa vii si cu argumente, de genul "nu vreau pentru ca imi place sa ma chinui, nu vreau pentru ca imi place sa sufar, nu vreau pentru ca nu vreau sa imi fie bine".

Lucrul acesta te face sa ajungi la nivelul in care sa fii o persoana careia nu ii pasa de ea, lucru foarte grav. Cum este vorba aceea? "Daca tie nu iti pasa de tine, lasa-ma pe mine sa imi pese si sa fac ceva".

Cu cat lungesti mai mult agonia aceasta in care ai intrat, cu atat va fi mai greu decat acum, cu cat trece timpul, cu atat va fi mai greu sa face ceva pentru tine, mai tarziu.

De ce nu iti pui un semn de intrebare? De ce locurile si cei dragi iti provoaca lacrimi? Pentru ca iti pare rau dupa e ai lasat in urma, nu te-ai gandit niciodata ca se va intampla sa simti nevoia sa revii. Ai crezut ca daca vei pleca, totul va ramane in urma, fara amintiri, fara sentimente, ca vei putea sa treci peste tot. Uite ca nu a fost sa fie asa, uite ca a fost si continua sa fie exact contrariul.

Totul in viata se intampla cu un motiv, totul duce la un punct, pe care, indiferent ca vrei sa il recunosti sau nu, e punctul pe care doresti sa il atingi, te macina in fiecare zi, iti da acea stare de neliniste si acea stare in care intri mai mereu in ultima vreme, acea stare in care simti ca iti vine sa plangi de la orice, de la orice lucru marunt. Stare asta de care spun se poate transforma intr-o stare mult mai rea ce te poate face sa clachezi si sa nu te mai regasesti ca persoana.

Nu lasa lucrurile acestea sa se intample, fa mai mult pentru tine, pentru viata ta si cum spuneam ami sus, daca nu te simti in stare, daca esti cuprinsa de o frica inexplicabila, lasa-l pe el sa te ajute cum stie mai bine, lasa-l sa ia deciziile pe care le stii, in locul tau, pentru ca o va face pentru tine, pentru voi.

Hai ca v-am pupat.

Sentimente

Ce greu imi vine sa scriu despre acest subiect... E ciudat ca l-am ocolit de atat de multe ori... chiar nu imi dau seama de ce... Poate pentru ca nu reusesc sa imi dau seama totusi ce reprezinta... Sau poate ca mint ca nu imi dau seama ce reprezinta...

Ce sunt sentimentele pentru fiecare dintre noi? Cu ce fel de sentimente ne intalnim zilnic? Ura? Iubire? Regret? Poate ura si iubirea ar trebui folosite ca laturi, iar intre ele sa adunam toate celelalte stari...

Totusi am gandesc ca Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie sa te asiguri ca dai ascultare adevaratelor sentimente si nu unui model contrafacut, fals, pe care crezi ca l-ai construit asa cum iti doresti, asa cum crezi ca este in mintea ta.

Ceea ce urmareste sufletul este cel mai inalt sentiment de dragoste pe care ti-l poti imagina. Aceasta este dorinta sufletului. Acesta este scopul lui. Sufletul cauta Sentimentul. Nu Cunoasterea, ci sentimentul. El are deja cunoastere, dar cunoasterea este conceputa. Sentimentul tine de experienta.

Cu toate astea, toate actiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai inalt de una din cele doua emotii - frica sau dragostea. Exista, intr-adevar, numai doua emotii - numai doua cuvinte in limbajul sufletului. A fost vreodata in mintea mea oare aceasta idee ce mi-a venit acum, deodata, de nicaieri?

A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapanit de un sentiment coplesitor - inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o PROMISIUNE. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic, n-ar exista nici o baza pentru promisiunea de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma bazez pe judecata mintii si pe vointa caracterului?

Hai ca v-am pupat.

Ghidul feminin

Femeile se orientează mai slab în spaţiu decît bărbaţii – FALS

        Femeile se orientează prost în spaţiu pentru că se orientează excepţional în timp. Spre exemplu tu nu mai ţii minte că acum doi ani erai cam beat şi ea era dezbrăcată deasupra ta şi i se bălăbăneau ţâţele în jos şi ai început să râzi şi i-ai zis că are ţâţele ca de capră şi habar n-ai acuma de ce când te cerţi cu ea îţi zice „Şi curva de mă-ta are ţâţele ca de capră, nu io!”. Sau acu 4 ani cînd prietena ei Maricica era în fustă scurtă şi te-ai uitat la picioarele ei 2,6 secunde în loc de maximul acceptat de 2,4 şi apoi te-a întrebat „nu-i aşa că lu Maricica îi stă bine în fustă?” şi tu ai răspuns „da” cu 0,6 secunde prea repede şi te mirai tu dup-aia că a rupt prietenia cu Maricica şi la momentul actual îi reproşezi ceva şi ea răspunde nervos „Fute-o pe Maricica atunci, dacă nu-ţi convine!” şi tu sincer nici nu mai ţii minte cine e Maricica.

DAR EA ŢINE MINTE!

Paradoxul pantofilor
        Cu toate că are maxim două picioare, femeia are o hoardă de pantofi. Un om normal, şi prin om normal vreau să zic mascul, are aşa: o pereche de ghete de iarnă, o pereche de adidaşi de vară, o pereche de pantofi de dus la cumetrii, o pereche de adidaşi de vara trecută cu care joacă fotbal că s-au cam jerpelit şi o pereche de şlapi cu care se duce să ducă gunoiul. Atât.
        Au minim 8 perechi pentru fiecare rol. De fapt au toate perechile pe acelaşi rol, că nu joacă fotbal şi nu duc gunoiul. În total o femeie are peste 10 perechi la 16 ani, în medie, fiecare an adaugând încă o pereche la medie. Minim 40% dintre perechi cauzează bătături şi mers strâmb. Credeţi că îi aruncă? Nuuu, îi poartă la OCAZII SPECIALE! Ce mod mai bun de a marca o ocazie specială este decât să te doară odios călcâiele? Aţi mers vreodată la ceva cu fason, cu o duduie de mână care nu se plânge că o dor picioarele de la pantofi?

NICI EU!
       
Lipsa buzunarelor
        Sigur ştiţi practica asta enervantă. Vine la tine, îmbrăcată giugiuc şi spune „ţine şi mia telefonu/pachetu de ţigări/portofelul/tampoanele, că n-am buzunare”! Atunci de ce p**a mea ţi-ai mai cumpărat hainele ălea? Hainele au doar două utilităţi pe lume: te protejează de frig şi au crevase unde să depozitezi rahaturi. De aia le-am inventat. De aia le purtăm. De aia nu merg io în p**a goală pe stradă. Că mi-e frig şi nu vreau să îmi ţin cardul sub coaie. Dar hainele femeilor nu au, de obicei nici una din aceste două utilităţi. Sunt acolo doar ca să mă enerveze pe mine.

Chestii de indus în eroare
        Cerceii bălăbăne la urechi ca să distragă atenţia de la faţă. Cu cît te uiţi mai puţin la faţă, cu atât treci mai uşor peste faptul că de obicei e cam naşpa. Decolteul foloseşte acelaşi principiu. Cum se unduie cerceii prin aer, la fel se unduie şi ţâţele, mutând centrul de interes spre zona mişcătoare. Machiajul ridică artificial calitatea feţei pentru o scurtă durată. Destul cât să te aducă în situaţia “pana mea, am fu**t-o o dată…. merge şi a doua oară. Răul a fost înfăptuit”. Unghiile şi le vopsesc în tonuri de roşu pentru a sugera că sunt obişnuite cu violenţa. Că nu ar comenta prea mult dacă ai veni matol acasă şi mâncarea ar fi gătită necorespunzător şi ai fi nevoit să îi strângi degetele la uşă. Te păcălesc că sunt în stare să suporte durerea, şi cum le strângi puţin de gât până orăcăie îţi zic că eşti psihopat.

De marcat teritoriul
        Cum câinii se pişă pe copaci, femeile au rujul şi parfumul. Nu sunt acolo pentru înfrumuseţare şi pentru a inspira plăcut simţul olfactiv. Sunt acolo să rămână pe tine. Să vadă “curvele urâte şi proaste” că tu eşti proprietatea ei, sau că ea a invadat proprietatea lor. Să le miroase pe ele de pe hainele tale şi în casa ta. Să vadă urme de ruj pe guler, pe urechi şi pe c***e şi să ştie cum sta treaba. Accepţi să fii teritoriu marcat sau te speli atât de des incat nici câinii sa nu-ti mai poata lua urma, d-apai femeile…?

Femeile trebuie ajutate pentru că sunt mai fragile şi mai puţin descurcăreţe decât bărbaţii – FALS
        De fapt ele sunt la fel de puternice şi descurcăreţe ca noi. Nu e nevoie să le ajuţi. Doar vor să vadă dacă eşti destul de unealtă încât să le cari poşeta etc. Ar putea şi singure dar vor să vadă dacă te pot convinge să o faci în locul lor. Că dacă da, poate eşti şi destul de prost încât cine ştie, în viitorul mediu să fii dispus să le creşti şi copiii şi să crezi că-s ai tăi, deşi cam nu seamănă cu tine.  

Hai sa incercam sa ne radem...

1.În scrierea de tipar, cifra sapte arata astfel: 7. Când o scriem însa de mâna, o taiem cu o linie orizontala. V-ati întrebat vreodata de ce? Se spune ca dupa ce Dumnezeu l-a chemat pe Moise pe munte sa-i dicteze cele zece porunci, acesta i-a adunat pe oameni sa le vorbeasca despre ele. Când a ajuns la a saptea porunca, "Sa nu râvnesti la nevasta aproapelui tau", cei mai multi dintre barbati au început sa strige: - Taiati saptele, taiati saptele, taiati saptele!!!

2.Mare concurs international de pictura. Tema era ca din pictura sa reiasa titlul tabloului. Candidate la marele premiu au fost selectate 4 tari :USA, Franta, Rusia si Romania.
Tabloul USA o reprezenta pe Louise in pielea goala pe un iaht. Titlul tabloului : “O boarfa la uscat.”
Tabloul Frantei : cu doua tipe goale intr-un copac. Titlul tabloului : “Doua poame.”
Tabloul Rusiei o avea pe Natasha in pielea goala cu o secera in mana Titlul tabloului: “In asteptarea ciocanului.”
In tabloul Romaniei era reprezentata Ileana, goala intr-un lan de grau iar in spatele ei o ceata de tarani. Titlul tabloului : “Iobagi pe camp.”  

3.Intra Alinuta goala pusca intr-un bar si comanda un whiskey. Vine barmanul,o priveste de jos pana sus. Alinuta il vede si il intreaba:
-Nu ai mai vazut niciodata o femeie goala?
La care barmanul:
-Nu e asta ,ma intreb de unde o sa scoti banii pentru bautura

4.La o farmacie se prezinta un barbat si ii spune farmacistei:
-Doamna, am o problema, p…sul imi sta tot timpul in sus, chiar si daca fac sex 12 ore pe zi. Ce imi puteti oferi?
Farmacista se duce in spate, se sfatuieste cu colegele apoi se intoarce si spune tipului :
- Cazare, mancare si 300 de euro e bine?

5.EA: Voi barbatii n-ati opri nici in ruptul capului sa intrebati care e drumul. mai bine pierdeti 2 ore pe drum in plus!
EL: Pierdem noi doua ore dar recuperam la parcarea cu spatele....

6.Unui barbat i s-a furat cardul de credit. Nu a depus plângere deoarece hotul cheltuia mai putin decât nevasta-sa.

7.La serviciul 'Personal' se prezinta un barbat.
— Va rog sa ma angajati, zice el, am 9 copii !
— Bine, bine, i se raspunde, dar ce altceva mai stii sa faci ?

8.Doi betivi se intoarceau pe drum de la bar. Dupa 20 de metri unu zice:
“-Ba am uitat sa ma p*sh!”
La care celalt ii zice:
“Nu-i nimic ba, te invatz eu!”

9.Ion si Maria la maternitate:
- No Marie, ce avem?
- Baiat.
- No, …….si cu cine seamana?
- D’apai… degeaba-ti spun ma Ioane, ca nu-l cunosti

10.Intra Mos Craciun pe horn si vede o tipa superba care dormea goala pe pat!! I se scoala mosului tzava!
-Ba! daca o f**t pe asta ma bate Dumnezeu!…daca nu, nu mai pot iesi pe horn!  

Hai ca v-am pupat. 

this is my life, this is my soul... part seventeen

Dupa cum ati observat, incerc sa nu comentez nimic la aceste postari...

Hai ca v-am pupat.

Iubire...

Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.

Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de laatomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru deirezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.

Iubirea este o promisiune, iubirea este un suvenir, odată dat niciodată uitat, niciodată lăsat să dispară. Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...

Iubirea este ceva atât de deosebit încât n-o poţi ascunde, unde există, nici s-o simulezi, acolo unde nu există. Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.

Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.

Iubirea este coloana care susţine lumea să nu se prăbuşească... şi să se stingă pentru totdeauna. Un capăt se sprijină în inima Pământului, celălalt se înalţă şi se pierde în nesfârşitul Universului.

Iubirea este o comoară fără de preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie sărăscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.

"te iubesc!" iata cea mai scurta si mai frumoasa expresie umanista.Si ea dovedeste ca umanismul se constituie drept cel mai vechi concept de viata al universului cunoscut.Cred ca daca ar fi existat sub o forma oarecare si Adam ar fi avut amabilitatea sa-i spuna Evei:"te iubesc!"...

this is my life, this is my soul... part sixteen

Hai ca v-am pupat.

RABDARE, RABDARE, RABDARE!!!

Aveti rabdare si urmariti tot videoclipul, incercati sa intelegeti ceea ce spune Parintele Cleopa... Poate unii vor crede ca este deplasat acest articol, insa scopul lui este unul foarte bun...

Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare...! Şi când simţi că s-a gătat, iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare!...


Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.

Mânca-v-ar raiul!

Daca nu aveti rabdare sa va uitati la tot filmul si stiu ca multi vor fi care nu se vor uita, derulati pana la minutul 50 si 30 de secunde... Cea mai importanta parte este acolo...

Pentru ca am ajuns sa fim un popor de oameni ce nu mai stim sa avem rabdare, sa asteptam, va ofer si esentialul...

Hai ca v-am pupat, Manca-v-ar Raiul!