In momentul in care te intorci in locurile dragi, in momentul in care te intorci la cei care iti sunt dragi, te apuca un sentiment de regret ca te-ai indepartat de aceste locuri. Regreti ca nu ai avut curajul sa iei o decizie pentru tine, pentru viata ta, pentru binele tau. Insa ceea ce nu poate mintea mea sa inteleaga este de la ce vine aceasta frica, aceasta retinere, cu toate ca ai toate motivele din lume sa lasi totul in urma si sa te intorci la ce iti este bine.
In viata, daca iti este frica sa iei decizii pe cont propriu, lasa-l pe el, cel care a fost mereu langa tine sa o faca, pentru ca o va face pentru binele tau, o va face pentru ca tine la tine, pentru ca faci parte din viata lui, pentru ca ai o semnificatie apare pentru el, pentru ca meriti, pentru ca el are mult mai mult curaj sa faca ceea ce trebuie.
Dupa cum am sus-o de multe ori si nu prea imi place sa ma repet, in viata exista o singura negatie plauzibila si anume "NU VREAU". De fiecare data cand folosesti "NU POT/NU AM CUM" va fi interpretat ce mai corect "NU VREAU" si pentru a folosi aceasta negatie trebuie sa vii si cu argumente, de genul "nu vreau pentru ca imi place sa ma chinui, nu vreau pentru ca imi place sa sufar, nu vreau pentru ca nu vreau sa imi fie bine".
Lucrul acesta te face sa ajungi la nivelul in care sa fii o persoana careia nu ii pasa de ea, lucru foarte grav. Cum este vorba aceea? "Daca tie nu iti pasa de tine, lasa-ma pe mine sa imi pese si sa fac ceva".
Cu cat lungesti mai mult agonia aceasta in care ai intrat, cu atat va fi mai greu decat acum, cu cat trece timpul, cu atat va fi mai greu sa face ceva pentru tine, mai tarziu.
De ce nu iti pui un semn de intrebare? De ce locurile si cei dragi iti provoaca lacrimi? Pentru ca iti pare rau dupa e ai lasat in urma, nu te-ai gandit niciodata ca se va intampla sa simti nevoia sa revii. Ai crezut ca daca vei pleca, totul va ramane in urma, fara amintiri, fara sentimente, ca vei putea sa treci peste tot. Uite ca nu a fost sa fie asa, uite ca a fost si continua sa fie exact contrariul.
Totul in viata se intampla cu un motiv, totul duce la un punct, pe care, indiferent ca vrei sa il recunosti sau nu, e punctul pe care doresti sa il atingi, te macina in fiecare zi, iti da acea stare de neliniste si acea stare in care intri mai mereu in ultima vreme, acea stare in care simti ca iti vine sa plangi de la orice, de la orice lucru marunt. Stare asta de care spun se poate transforma intr-o stare mult mai rea ce te poate face sa clachezi si sa nu te mai regasesti ca persoana.
Nu lasa lucrurile acestea sa se intample, fa mai mult pentru tine, pentru viata ta si cum spuneam ami sus, daca nu te simti in stare, daca esti cuprinsa de o frica inexplicabila, lasa-l pe el sa te ajute cum stie mai bine, lasa-l sa ia deciziile pe care le stii, in locul tau, pentru ca o va face pentru tine, pentru voi.
Hai ca v-am pupat.
duminică, 15 mai 2011
Sentimente
Ce greu imi vine sa scriu despre acest subiect... E ciudat ca l-am ocolit de atat de multe ori... chiar nu imi dau seama de ce... Poate pentru ca nu reusesc sa imi dau seama totusi ce reprezinta... Sau poate ca mint ca nu imi dau seama ce reprezinta...
Ce sunt sentimentele pentru fiecare dintre noi? Cu ce fel de sentimente ne intalnim zilnic? Ura? Iubire? Regret? Poate ura si iubirea ar trebui folosite ca laturi, iar intre ele sa adunam toate celelalte stari...
Totusi am gandesc ca Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie sa te asiguri ca dai ascultare adevaratelor sentimente si nu unui model contrafacut, fals, pe care crezi ca l-ai construit asa cum iti doresti, asa cum crezi ca este in mintea ta.
Ceea ce urmareste sufletul este cel mai inalt sentiment de dragoste pe care ti-l poti imagina. Aceasta este dorinta sufletului. Acesta este scopul lui. Sufletul cauta Sentimentul. Nu Cunoasterea, ci sentimentul. El are deja cunoastere, dar cunoasterea este conceputa. Sentimentul tine de experienta.
Cu toate astea, toate actiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai inalt de una din cele doua emotii - frica sau dragostea. Exista, intr-adevar, numai doua emotii - numai doua cuvinte in limbajul sufletului. A fost vreodata in mintea mea oare aceasta idee ce mi-a venit acum, deodata, de nicaieri?
A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapanit de un sentiment coplesitor - inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o PROMISIUNE. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic, n-ar exista nici o baza pentru promisiunea de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma bazez pe judecata mintii si pe vointa caracterului?
Hai ca v-am pupat.
Ce sunt sentimentele pentru fiecare dintre noi? Cu ce fel de sentimente ne intalnim zilnic? Ura? Iubire? Regret? Poate ura si iubirea ar trebui folosite ca laturi, iar intre ele sa adunam toate celelalte stari...
Totusi am gandesc ca Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie sa te asiguri ca dai ascultare adevaratelor sentimente si nu unui model contrafacut, fals, pe care crezi ca l-ai construit asa cum iti doresti, asa cum crezi ca este in mintea ta.
Ceea ce urmareste sufletul este cel mai inalt sentiment de dragoste pe care ti-l poti imagina. Aceasta este dorinta sufletului. Acesta este scopul lui. Sufletul cauta Sentimentul. Nu Cunoasterea, ci sentimentul. El are deja cunoastere, dar cunoasterea este conceputa. Sentimentul tine de experienta.
Cu toate astea, toate actiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai inalt de una din cele doua emotii - frica sau dragostea. Exista, intr-adevar, numai doua emotii - numai doua cuvinte in limbajul sufletului. A fost vreodata in mintea mea oare aceasta idee ce mi-a venit acum, deodata, de nicaieri?
A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapanit de un sentiment coplesitor - inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o PROMISIUNE. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic, n-ar exista nici o baza pentru promisiunea de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma bazez pe judecata mintii si pe vointa caracterului?
Hai ca v-am pupat.
Ghidul feminin
Femeile se orientează mai slab în spaţiu decît bărbaţii – FALS
Femeile se orientează prost în spaţiu pentru că se orientează excepţional în timp. Spre exemplu tu nu mai ţii minte că acum doi ani erai cam beat şi ea era dezbrăcată deasupra ta şi i se bălăbăneau ţâţele în jos şi ai început să râzi şi i-ai zis că are ţâţele ca de capră şi habar n-ai acuma de ce când te cerţi cu ea îţi zice „Şi curva de mă-ta are ţâţele ca de capră, nu io!”. Sau acu 4 ani cînd prietena ei Maricica era în fustă scurtă şi te-ai uitat la picioarele ei 2,6 secunde în loc de maximul acceptat de 2,4 şi apoi te-a întrebat „nu-i aşa că lu Maricica îi stă bine în fustă?” şi tu ai răspuns „da” cu 0,6 secunde prea repede şi te mirai tu dup-aia că a rupt prietenia cu Maricica şi la momentul actual îi reproşezi ceva şi ea răspunde nervos „Fute-o pe Maricica atunci, dacă nu-ţi convine!” şi tu sincer nici nu mai ţii minte cine e Maricica.
DAR EA ŢINE MINTE!
Paradoxul pantofilor
Cu toate că are maxim două picioare, femeia are o hoardă de pantofi. Un om normal, şi prin om normal vreau să zic mascul, are aşa: o pereche de ghete de iarnă, o pereche de adidaşi de vară, o pereche de pantofi de dus la cumetrii, o pereche de adidaşi de vara trecută cu care joacă fotbal că s-au cam jerpelit şi o pereche de şlapi cu care se duce să ducă gunoiul. Atât.
Au minim 8 perechi pentru fiecare rol. De fapt au toate perechile pe acelaşi rol, că nu joacă fotbal şi nu duc gunoiul. În total o femeie are peste 10 perechi la 16 ani, în medie, fiecare an adaugând încă o pereche la medie. Minim 40% dintre perechi cauzează bătături şi mers strâmb. Credeţi că îi aruncă? Nuuu, îi poartă la OCAZII SPECIALE! Ce mod mai bun de a marca o ocazie specială este decât să te doară odios călcâiele? Aţi mers vreodată la ceva cu fason, cu o duduie de mână care nu se plânge că o dor picioarele de la pantofi?
NICI EU!
Lipsa buzunarelor
Sigur ştiţi practica asta enervantă. Vine la tine, îmbrăcată giugiuc şi spune „ţine şi mia telefonu/pachetu de ţigări/portofelul/tampoanele, că n-am buzunare”! Atunci de ce p**a mea ţi-ai mai cumpărat hainele ălea? Hainele au doar două utilităţi pe lume: te protejează de frig şi au crevase unde să depozitezi rahaturi. De aia le-am inventat. De aia le purtăm. De aia nu merg io în p**a goală pe stradă. Că mi-e frig şi nu vreau să îmi ţin cardul sub coaie. Dar hainele femeilor nu au, de obicei nici una din aceste două utilităţi. Sunt acolo doar ca să mă enerveze pe mine.
Chestii de indus în eroare
Cerceii bălăbăne la urechi ca să distragă atenţia de la faţă. Cu cît te uiţi mai puţin la faţă, cu atât treci mai uşor peste faptul că de obicei e cam naşpa. Decolteul foloseşte acelaşi principiu. Cum se unduie cerceii prin aer, la fel se unduie şi ţâţele, mutând centrul de interes spre zona mişcătoare. Machiajul ridică artificial calitatea feţei pentru o scurtă durată. Destul cât să te aducă în situaţia “pana mea, am fu**t-o o dată…. merge şi a doua oară. Răul a fost înfăptuit”. Unghiile şi le vopsesc în tonuri de roşu pentru a sugera că sunt obişnuite cu violenţa. Că nu ar comenta prea mult dacă ai veni matol acasă şi mâncarea ar fi gătită necorespunzător şi ai fi nevoit să îi strângi degetele la uşă. Te păcălesc că sunt în stare să suporte durerea, şi cum le strângi puţin de gât până orăcăie îţi zic că eşti psihopat.
De marcat teritoriul
Cum câinii se pişă pe copaci, femeile au rujul şi parfumul. Nu sunt acolo pentru înfrumuseţare şi pentru a inspira plăcut simţul olfactiv. Sunt acolo să rămână pe tine. Să vadă “curvele urâte şi proaste” că tu eşti proprietatea ei, sau că ea a invadat proprietatea lor. Să le miroase pe ele de pe hainele tale şi în casa ta. Să vadă urme de ruj pe guler, pe urechi şi pe c***e şi să ştie cum sta treaba. Accepţi să fii teritoriu marcat sau te speli atât de des incat nici câinii sa nu-ti mai poata lua urma, d-apai femeile…?
Femeile trebuie ajutate pentru că sunt mai fragile şi mai puţin descurcăreţe decât bărbaţii – FALS
De fapt ele sunt la fel de puternice şi descurcăreţe ca noi. Nu e nevoie să le ajuţi. Doar vor să vadă dacă eşti destul de unealtă încât să le cari poşeta etc. Ar putea şi singure dar vor să vadă dacă te pot convinge să o faci în locul lor. Că dacă da, poate eşti şi destul de prost încât cine ştie, în viitorul mediu să fii dispus să le creşti şi copiii şi să crezi că-s ai tăi, deşi cam nu seamănă cu tine.
Femeile se orientează prost în spaţiu pentru că se orientează excepţional în timp. Spre exemplu tu nu mai ţii minte că acum doi ani erai cam beat şi ea era dezbrăcată deasupra ta şi i se bălăbăneau ţâţele în jos şi ai început să râzi şi i-ai zis că are ţâţele ca de capră şi habar n-ai acuma de ce când te cerţi cu ea îţi zice „Şi curva de mă-ta are ţâţele ca de capră, nu io!”. Sau acu 4 ani cînd prietena ei Maricica era în fustă scurtă şi te-ai uitat la picioarele ei 2,6 secunde în loc de maximul acceptat de 2,4 şi apoi te-a întrebat „nu-i aşa că lu Maricica îi stă bine în fustă?” şi tu ai răspuns „da” cu 0,6 secunde prea repede şi te mirai tu dup-aia că a rupt prietenia cu Maricica şi la momentul actual îi reproşezi ceva şi ea răspunde nervos „Fute-o pe Maricica atunci, dacă nu-ţi convine!” şi tu sincer nici nu mai ţii minte cine e Maricica.
DAR EA ŢINE MINTE!
Paradoxul pantofilor
Cu toate că are maxim două picioare, femeia are o hoardă de pantofi. Un om normal, şi prin om normal vreau să zic mascul, are aşa: o pereche de ghete de iarnă, o pereche de adidaşi de vară, o pereche de pantofi de dus la cumetrii, o pereche de adidaşi de vara trecută cu care joacă fotbal că s-au cam jerpelit şi o pereche de şlapi cu care se duce să ducă gunoiul. Atât.
Au minim 8 perechi pentru fiecare rol. De fapt au toate perechile pe acelaşi rol, că nu joacă fotbal şi nu duc gunoiul. În total o femeie are peste 10 perechi la 16 ani, în medie, fiecare an adaugând încă o pereche la medie. Minim 40% dintre perechi cauzează bătături şi mers strâmb. Credeţi că îi aruncă? Nuuu, îi poartă la OCAZII SPECIALE! Ce mod mai bun de a marca o ocazie specială este decât să te doară odios călcâiele? Aţi mers vreodată la ceva cu fason, cu o duduie de mână care nu se plânge că o dor picioarele de la pantofi?
NICI EU!
Lipsa buzunarelor
Sigur ştiţi practica asta enervantă. Vine la tine, îmbrăcată giugiuc şi spune „ţine şi mia telefonu/pachetu de ţigări/portofelul/tampoanele, că n-am buzunare”! Atunci de ce p**a mea ţi-ai mai cumpărat hainele ălea? Hainele au doar două utilităţi pe lume: te protejează de frig şi au crevase unde să depozitezi rahaturi. De aia le-am inventat. De aia le purtăm. De aia nu merg io în p**a goală pe stradă. Că mi-e frig şi nu vreau să îmi ţin cardul sub coaie. Dar hainele femeilor nu au, de obicei nici una din aceste două utilităţi. Sunt acolo doar ca să mă enerveze pe mine.
Chestii de indus în eroare
Cerceii bălăbăne la urechi ca să distragă atenţia de la faţă. Cu cît te uiţi mai puţin la faţă, cu atât treci mai uşor peste faptul că de obicei e cam naşpa. Decolteul foloseşte acelaşi principiu. Cum se unduie cerceii prin aer, la fel se unduie şi ţâţele, mutând centrul de interes spre zona mişcătoare. Machiajul ridică artificial calitatea feţei pentru o scurtă durată. Destul cât să te aducă în situaţia “pana mea, am fu**t-o o dată…. merge şi a doua oară. Răul a fost înfăptuit”. Unghiile şi le vopsesc în tonuri de roşu pentru a sugera că sunt obişnuite cu violenţa. Că nu ar comenta prea mult dacă ai veni matol acasă şi mâncarea ar fi gătită necorespunzător şi ai fi nevoit să îi strângi degetele la uşă. Te păcălesc că sunt în stare să suporte durerea, şi cum le strângi puţin de gât până orăcăie îţi zic că eşti psihopat.
De marcat teritoriul
Cum câinii se pişă pe copaci, femeile au rujul şi parfumul. Nu sunt acolo pentru înfrumuseţare şi pentru a inspira plăcut simţul olfactiv. Sunt acolo să rămână pe tine. Să vadă “curvele urâte şi proaste” că tu eşti proprietatea ei, sau că ea a invadat proprietatea lor. Să le miroase pe ele de pe hainele tale şi în casa ta. Să vadă urme de ruj pe guler, pe urechi şi pe c***e şi să ştie cum sta treaba. Accepţi să fii teritoriu marcat sau te speli atât de des incat nici câinii sa nu-ti mai poata lua urma, d-apai femeile…?
Femeile trebuie ajutate pentru că sunt mai fragile şi mai puţin descurcăreţe decât bărbaţii – FALS
De fapt ele sunt la fel de puternice şi descurcăreţe ca noi. Nu e nevoie să le ajuţi. Doar vor să vadă dacă eşti destul de unealtă încât să le cari poşeta etc. Ar putea şi singure dar vor să vadă dacă te pot convinge să o faci în locul lor. Că dacă da, poate eşti şi destul de prost încât cine ştie, în viitorul mediu să fii dispus să le creşti şi copiii şi să crezi că-s ai tăi, deşi cam nu seamănă cu tine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)