Azi te-am sunat...
Mi-ai raspuns obosita ca si cand nu ai fi avut chef sa vorbesti cu mine, sa ma auzi. Dar te-am sunat cu un scop, nu sa te plictisesc.
Te-am sunat sa te intreb daca am ramas cumva la tine, caci nu ma mai gasesc. Mi-ai raspuns: NU.
Te-am rugat totusi sa verifici daca nu sunt pe balcon. Am asteptat raspunsul, ascultand pasii tai spre usa. Te-ai intors si mi-ai spus ca nu sunt nici acolo,
Am inceput sa ma panichez. Te-am rugat sa ma cauti si in mirosul florilor din vaza... Nu eram nici acolo.
Cauta-ma in gradina, sub cearsaful cu iz de migdale sau cauta-ma in tramvaiul ce ma aducea zilnic spre bratele tale... ti-am spus cu lacrimi in ocho.
Ai incercat sa ma calmezi, mi-ai spus sa nu disper, desi ma cautasei pana si in picatura de apa ce se scurgea in chiuveta ta. Am plans mult si tu ma raneai cu acelasi raspuns:"imi pare rau, nu esti nici aici...".
Intr-un final mi-ai urlat in telefon: "Te-am gasit! Ai ramas aici, unde ai fost mereu, in ultimul loc necautat, esti in mine, esti in inima mea!"
"Stai linistit!" mi-ai spus... "Nu pleci nicaieri!".
Hai ca v-am pupat.
