Pentrumine totul a inceput ca o joaca, un simplu cadou m-a ajutat sa iau un drum in viata ce s-a dovedit a fi plin de frumusete, plin de farmec. Totul a inceput la varsta de 16 ani cand am primit un aparat foto pe film, un aparat simplu, fara marca pe el, de fapt era un aparat vechi pe care l-a folosit o cunostiinta mai veche si odata cu innoirea „artileriei” personale, a decis sa mi-l dea mie pe acesta, in speranta ca voi fi atras de fotografie.
Microbul mi-a intrat repede in sange, incetul cu incetul am inceput sa ma joc cu el, pentru ca la urma urmei totul parea a fi o joaca. Tot ce mi se parea interesant imortalizam, fara sa imi pese ca raman fara pozitii pe film.
Odata cu aparitia aparatelor digitale, pretentiile mele au crescut, gandirea era diferita, puteam econimisi mai multi bani, pentru ca scapam de film, care avea doar 36 de pozitii si trebuia sa fiu atent la felul in care folosesc aparatul, pentru ca nu se putea refolosi.
Tin minte si acum ca in perioada in care mi-am cumparat aparatul foto, cel pe care mi-l permiteam in acea perioada, m-a facut sa strang 3 salarii pentru a putea duce la finalitate aceasta dorinta a mea de mai mult.
Odata cu trecerea la aparatul digital puteam testa diferite peisaje, diferite portrete de mai multe ori pentru ca imi permitea memoriaaparatului. Am reusit sa invat multe secrete ale fotografiei atat din pozele pe care le faceam si le analizam, cat si din tot felul de manuale de fotografie, articole din reviste de specialitate, idei impartasite de cei mai in varsta.
S-a dus si vremea aparatului mic ce arata ca o sapuniera si am trecut la cel profesional. Pentru mine s-au deschis alte orizonturi, am ajuns sa am mult mai multe asteptari de la mine, sa imi doresc mult mai mult, sa nu imi para rau de investitia pe care am facut-o.
O pasiune m-a dus la a ajunge sa fiu mandru de ceea ce am realizat.
Cand fotografiezi oamenii color, le fotografiezi hainele... Cand ii fotografiezi alb/negru, le fotografiezi sufletul.Fotografia alb negru da un aer "vintage" si vintage e "cool". Parca dintr-o data cand e alb/negru nu mai trebuie sa tii cont de reguli de compozitie si nu mai trebuie sa fii atent la cum iti transmiti mesajul.Fiecare vede un cadru intr-un anumit fel, fiecare are o preferinta, o inclinatie catre ceva anume. Nu putem sa judecam de ce face omul alb negru, poate asa vrea, asa ii place, are o inclinatie spre alb negru, nu il intereseaza culoarea intr-un anumit cadru, sau poate imaginile ii par mai expresive asa.La poza alb negru fata de una color, sentimentele sunt mai expresive, totul este privit dintr-o alta perspectiva.Te poate ajuta sa scoti in evidenta anumite trasaturi.cu cat o fotografie este mai simpla si mai "lipsita de detalii", cu atat e mai "curata".
Ai probleme? Ai avut esecuri multe in viata? Ti-e frica de ele? Te cuprinde teama cand te gandesti la ce-ti rezerva viitorul?
Am o veste pentru tine: viitorul ti-a pregatit probleme si esecuri destule – ele vor veni, fie ca le prevezi sau nu, fie ca le doresti sau nu. Stiu ca-ti vine greu sa crezi, dar si oamenilor fericiti si celor nefericiti li se intampla destule de-a lungul vietii. Adevarata diferenta o va face felul in care fiecare se raporteaza la ele. Cand dai de necaz, tot ce conteaza e cum gandesti si cum actionezi. Aici,atitudinea este probabil singurul lucru care face diferenta intre prostime si oamenii de succes.
Am discutat in alte articole despre problemele care duc la complacere…
Moartea initiativei: „Nu gresi!”
Exista doua modele de educatie: educarea prin punitie (=pedeapsa) si educarea prin incurajare si recompensare. Primul model presupune penalizarea greselilor, pe cand cel de-al doilea rasplatirea reusitelor.
Parintii, sistemul de invatamant, armata si cei din sectorul managerial le folosesc pe amandoua – dar pun mai mare accent pe unul dintre ele.
Parintele care-si educa copilul prin pedeapsa ii reproseaza tot timpul ceva, il cearta, il plesneste si-i spune mereu: „nu pune mana!” / „nu e voie” / „nu te murdari” / „iti dau bataie” si asa mai departe. Are obiceiul sa-l pedepseasca trimitandu-l camera lui, ii taie din portia de bani de buzunar si nu-l lasa sa iasa pe-afara sau sa stea la calculator. Educatia cu care copilul pleaca de acasa e bazata pe „nu e voie”, si pentru el „gresala = penalizare”.
La scoala, educatorii si profesorii care folosesc modelul punitiv ii cearta pe copii cand coloreaza in afara liniilor, le scad nota la purtare, le pun absente in catalog si le umplu extemporalele cu observatii scrise in cerneala rosie, semne de exclamare si asa mai departe. In Evul Mediu, dascalii aveau niste nuiele cu care-i plesneau pe copii cand greseau rugaciunea. Multe voci care critica sistemul de invatamant din ziua de azi spun ca n-am evoluat enorm de mult, orice-am vrea noi sa credem. Sistemul educational bazat pe punitie le omoara copiilor initiativa, le inhiba libertatea de opinie si creativitatea. De-aici formulari de tipul „mai bine stai in banca ta”. Nu vrei sa gresesti, ca sa nu te penalizeze doamna invatatoare.
Reversul monedei: incurajarea initiativei si recompensarea
Ati auzit de modelul „trial and error”? Este un model care incurajeaza initiativa si experimentarea repetata, pana la gasirea solutiei. Cu alte cuvinte, „da-i drumul, apuca-te de treaba, iar cand faci greseli invata din ele”. Invata sa cazi, pentru ca a cadea nu e neaparat un lucru rau.
A cadea de pe bicicleta face parte din procesul invatarii mersului pe bicicleta, nu?
Thomas Edison a inventat, printre altele, lumina electrica. Ridica ochii spre tavan, priveste becul si realizeaza ca lumina artificiala din casa fiecaruia dintre noi a fost facilitata de inventia lui. Probabil stiti ca lui Edison i-au trebuit ani buni pana a reusit sa obtina un bec functional – a trecut prin nu mai putin de 6.000 de experimente. Multa lume il considera la vremea aia un nebun cuprins de o obsesie maladiva…si toti ii spuneau: „Omule, de ce nu te potolesti daca ai dat-o in bara de atatea si atatea ori?”. Oamenii devenisera sceptici si trasesera deja concluzia ca nu se poate obtine lumina cu ajutorul electricitatii. Dar Edison stia mai bine. Cand inventia i-a reusit, el a declarat: „Nu am dat gres de 6.000 de ori, ci am reusit sa dovedesc cu succes ca toate celelalte 6,000 de solutii nu sunt bune pentru producerea luminii electrice.”
Un mare strateg militar a fost intrebat la un moment dat cum de reusea de fiecare data sa-si invinga oponentul. „Marea lui problema”, a spus el, „este ca el isi doreste mai mult sa nu piarda decat isi doreste sa invinga.”. Oamenii care se feresc cu orice pret de potentiale greseli sunt niste fricosi si niste prosti strategi.
Invata sa cazi!
Toata povestea de mai sus am expus-o ca sa va explic cum oamenii ajung sa fie lasi si sa se fereasca de initiative de teama sa nu greseasca – si cum cei de succes isi transforma esecurile in puncte forte.
Intotdeauna am incercat sa transform orice dezastru intr-o ocazie” – John D. Rockefeller
Asadar, care e remediul pentru modelul „nu gresi”?
Simplu! „Greseste!”. Da-ti voie sa gresesti. Accepta ideea ca e posibil sa cazi! Cand cazi, ridica-te si continua-ti drumul! Asuma-ti unele riscuri, nu fugi de ele!„Keep walking” spune un genial slogan publicitar.
Teama de vorbit in public
Un studiu a aratat cum frica de a vorbi in public ocupa un loc fruntas printre spaimele oamenilor – chiar inaintea fricii de moarte! Nu vrei sa vorbesti, de teama sa nu-i vezi pe cei din public dandu-si coate sau razand de tine. Jerry Seinfeld avea o gluma pe tema asta „Inchipuiti-va cum la o inmormantare, cel care trebuie sa tina un discurs se gandeste « O, Doamne, mai bine eram in locul celui din cosciug ! » ”.
Absurd, nu?
Care-i remediul propus de specialisti? „Invata sa cazi!”. Incepi sa vorbesti in fata unor grupuri mici, eventual de prieteni/colegi. Apoi, vorbeste unor grupuri din ce in ce mai mari, obisnuieste-te cu ideea … si ia-ti treptat avant! Da-ti voie sa gresesti, experimenteaza si invata din greseli.
Teama de abordare a persoanelor
La barbatii singuri, o mare problema o reprezinta abordarea unei femei. Va garantez ca exista si in jurul vostru sute de barbati care par increzatori in diferite situatii, dar tremura din toate incheieturile cand vine vorba sa abordeze o tipa.
Remediul? Invata sa cazi! Am cunoscut un consilier in ale seductiei (da, chiar exista Hitch si in realitate, inclusiv la noi, in Romania). Tipul mi-a explicat cum proceda ca sa-i vindece pe elevii lui. Mergea cu ei intr-un orasel de provincie, unde n-avea cum sa-i cunoasca nimeni. Si ii punea sa abordeze vreo 50 de tipe – fiind astfel respinsi de cateva zeci de ori intr-o singura zi.
Prin aceeasi initiere trec si vanzatorii „din usa in usa”. Dupa ce sunt refuzati si dati afara de cateva zeci de ori isi perfectioneaza abilitatile si tehnicile pentru a scadea rata refuzurilor.
Teama de investitii si de riscuri financiare
Oamenii nu se apropie de lumea afacerilor si a investitiilor pentru ca „e prea riscant”. De cate ori n-am auzit cu totii asa ceva? Robert Kyiosaki are o vorba mare:
„Auzim atata lume cum spune ca investitiile sunt riscante. E adevarat, sunt riscante! Dar cu ceva cunostinte si niste experienta, te poti feri de o buna parte dintre riscuri. Daca stam sa ne gandim, si condusul masinii e riscant. E suficient ca numai una dintre miile de masini din trafic sa faca o manevra gresita si te face praf in cateva secunde! (unde mai pui si problemele cu derapajul, vizibilitatea redusa, gropile etc.). Daca am avea aceeasi atitudine ca soferi, nu ne-am mai urca niciodata la volan, nu?”
Varianta locala a modelului trial and error este zicala romaneasca: „Din greseli invata omul!”. Mai exista si altele: „Pana nu te lovesti cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe-ala de jos.”. Anglofonii zic „You have to hit rock bottom before you start on your way back up.” – iata dovada ca intelepciunile astea sunt universale, nu cunosc granite geografice.
Wayne Dyer zicea: „Alearga inspre temerile tale, nu fugi din calea lor. Cand ai sa le intalnesti, vei vedea ca nu-s atat de groaznice pe cat par!”. Va suna cunoscuta ideea? „De ce ti-e frica nu scapi” se zice in popor. De ce sa te mai chinui sa fugi? Si vorba ceea, „n-o fi dracul atat de negru”, nu?
Daca v-ati uitat la meciuri de box, probabil ati vazut cum un boxeur atacat de o ploaie de pumni merge spre adversar si il ia in brate – ca sa-l impiedice sa-l mai loveasca, nu pentru ca-l iubeste. Alearga inspre teama ta, nu fugi din calea ei!
Invata sa cazi. Invata sa pierzi. „Ceea ce nu ma omoara ma face mai puternic” e citatul pe care il dau cel mai des semidoctii care nu l-au citit niciodata pe Nietzsche.
Nu cunosc bebelus care sa fi invatat sa mearga in doua picioare fara sa fi cazut de cateva ori. Si nu cunosc investitori care sa fi ajuns bogati fara sa fi pierdut vreodata sume mari de bani.
Bloggerul motivational Steve Pavlina are un articol intitulat „Show Me Your Battle Scars” – „Arata-mi ranile din lupta”. „No pain, no gain”, iti vor explica americanii. „Fara truda nu realizezi nimic”. Arata-mi cicatricile facute pe genunchi cand invatai sa mergi pe bicicleta! Arata-mi deceptiile pe care le-ai avut in dragoste pana sa cunosti persoana potrivita!
Esecurile ii inspira pe invingatori. Si tot esecurile ii distrug pe ratati. Acesta este cel mai mare secret al invingatorilor. Un secret pe care ratatii nu-l cunosc.~ Robert Kiyosaki
Concluzie?
Astazi sper ca am reusit sa va conving sa va asumati mai multe riscuri si sa nu mai lasati esecurile sa va doboare complet. Acceptati esecul ca fiind o parte din procesul invatarii si, pana la urma, al evolutiei noastre.
Fiti atenti la ce va spune vocea interioara. Data viitoare cand o auziti spunand „e riscant!” sau „daca nu ne iese?” sau „ce faci dac-o dai in bara?”, ganditi-va de doua ori – mai ales prin prisma celor citite acum. Cu mai mult curaj, e posibil sa luati decizii mai intelepte.
Nu cred ca exista un mod mai frumos de a incheia decat sa privim urmatorul clip, care reuseste sa sintetizeze perfect ce-am spus pana acum. Mesajul lui e cat se poate de simplu: INDRAZNESTE!
Exista o vorba care tare buna mai este... prima oara cand faci ceva gresit e nestiinta, a doua oara este prostie.
Ce element din viata noastra este mai minunat decat COPILARIA? Ar mai fi cateva... Casatoria, venirea pe lume a primului copil, primii pasi facuti de cel mic in lume... Sunt multe elemente care ne pot face viata fericita, insa trebuie sa acord atentie maxima, astazi cel putin, doar unuia... COPILARIA
Ce este copilaria? Ar fi foarte multe feluri in care as putea sa o caracterizez...
Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.
Oamenii aceştia fără copilărie n-au nici amintire, nici viitor; au numai prezent, dar un prezent material, fără farmec, cu totul pozitiv. "Fă cum au făcut şi părinţii tăi", asta e fraza banală.
Oamenii care au avut copilării fericite sunt minunaţi, dar obişnuiţi... O copilărie nefericită te face să-ţi foloseşti imaginaţia pentru a crea o lume în care să fii fericit. Foloseşte-te de suferinţă. Acesta ţi-e darul ce ţi-a fost dat
Dar ce e o copilărie fericită...? O bunică generoasă, visuri de o viaţă, jocuri naive şi hazlii, un bunic blând, abecedarul, primele litere, iar mai apoi, o scrisoare pentru mamă, prietenii, zilele de vară când încerci să stai treaz şi să numeri stelele şi un loc în care ai voie să fii copil, să-ţi imaginezi o lume mai bună, să visezi cu ochii deschişi.
Eşti ca un adult care, privind spre copilărie, îşi dă seama că n-a apreciat-o niciodată. Nu poţi, ca bărbat, să te întorci la grădiniţă ca să te joci şi să ceri dragoste şi grijă numai pentru că acum le cunoşti valoarea.
"Banii te-nvaţă a vorbi, hainele a merge". Vorbele tatii vin din îndepărtata copilărie şi-mi fac morişcă urechilor. A gândi într-un anume fel nu te învaţă oare tot hainele? Nu! Ele te-nvaţă a merge, e clar! Dacă aş fi îmbrăcat în nişte haine strenţuroase, desculţ, în mijlocul străzii, bătaia de joc a copiilor care ar folosi beţele pentru a-mi arăta găurile pantalonilor într-un anume loc mai cu seamă, ce ar fi! Dar dacă m-aş afla într-un costum alb, impecabil croit şi turnat pe trupul meu atletic, inspectând strada mare cu o dataşare necăutată... ce ar fi?! Dracul s-o ia de treabă! Tot haina face pe om şi tot ea te învaţă a merge. Clar!
Se spune ca in viata, chiar daca noi credem ca am ajuns la acea maturitate pe care o cautam, de fapt inca suntem in perioada in care copilarim. Este valabil pentru toti, nu exista nici o exceptie.
In momentul in care in viata avem parte de lucruri mari, de schimbari, de noi oportunitati, trebuie sa le luam in calcul, pentru ca nimic nu se intampla la voia intamplarii, totul in viata are un rost...
Suntem oameni, gresim, mintim, ne ascundem, ne ferim, dar nu putem uri. Sustinem ca uram atunci cand ajungem sa iubim si teama ne inconjoara. Un sentiment ciudat... Dar nerecomandat. Fiti naturali si ascultati-va inimile caci ele stiu ce e bine
Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre.
Renunţarea nu este o decizie de a nega acţiunea. Renunţarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat.
Singurul mod de a fi multumit de viatã e sã te cãsãtoresti cu cel mai bun prieten. Se fac sã râdã reciproc.
ochii te vor trada spunandu-i ca o vei astepta.apoi tot ochii o vor plange vazand-o unde nu e.Daca s-ar si intoarce sau nu,va conta doar pentru tine caci ochii tai o vor avea oricum.Va fi in ochii tai in fiecare secunda in care clipesti si in fiecare moment in care doar ai impresia ca te uiti in gol fara sa-ti dai seama ca ochii tai privesc la ochii care nu se vad.ochii care nu se vad se simt
Şi ai să citeşti zilnic de acum înainte, luni, ani, secole ceea ce se petrece în sufletul meu, dacă nu vii să-mi iei mâinile şi să descoperi în ochii mei marea dragoste pe care mi-ai sădit-o şi pe care nu poţi s-o fărâmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea.
Nu cred că schimbarea ta s-a produs ca urmare a înţelegerii acestei greşeli. Pur şi simplu ai început să realizezi ce-ai pierdut şi să sângerezi. Te sfâşia disperarea ireversibilului. Te-am surprins plângând în hohote. Alt plâns, cu care te ascundeai de ochii mei. Am văzut în ochii tăi că nu mai îndrăzneşti să cerşeşti iertare, singură nu te puteai ierta.
Numele tău e dulce şi încântător. E-al tău, cum aroma unui fruct e a lui. Numele tău e brun, cu obraji albi, ochi caprui şi buze roşii, ca şi tine. Numele tău e mlădios ca şi trupul tău, creanga mea de alun. Numele tău e tânăr ca şi tine, izvorul meu şi-al caprioarelor. Numele tău eşti tu; şi tu eşti pe buzele mele ca un cântec. Îl spun, şi-mi vine să plâng.
Iubirea noastră se va hrăni din greşeli şi din dureri, aşa cum focul se hrăneşte din tot ceea ce îi stă în cale... Dar iubirea noastră nu va fi păcat, cum focul însuşi nu este lemnul putred pe care îl mistuie.
Femeia, care în zilele noastre, dintr-un motiv sau altul, se simte triumfătoare întrucât bărbatul şi-a depus majoritatea armelor în mâinile ei, se uită la partenerul masculin cu dispreţ, socotindu-l ridicol. În timp ce bărbatul, ştiind că şi-a cedat femeii avantajele şi neavând suficientă forţă să le redobândească, se uită la femeie cu un intens resentiment.
Uita-ma dar nu ma uita, uraste-ma dar iubeste-ma, arunca-ma dar pastreaza-ma, scoate-ma dar pastreaza-ma in inima ta, ascunde-ma dar arata-ma tuturor, fii a mea pentru totdeauna si atat
Femeilor,puneţi-vă o mască,masca de feminitate primordială,de Femeie la modul absolut,trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal,pe cord de amor,pe trup fierbinte,vă veţi descoperi voi înşivă,fantasmele voastre,dragostea care musteşte în voi pentru viaţă,faţă de voi înşivă,vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte.
Femeia este Lumină şi Întuneric! Este înger şi demon! Te aduce pe lume; îţi netezeşte calea paşilor; te ridică şi te mângâie, când viaţa te loveşte; preia povara zilelor negre pe ai săi umeri şi uită a fi femeie, după ce devine mamă. Femeia te învaţă Arta Sacrificiului Suprem, atunci când în ea predomină partea luminoasă. Şi tot femeia este cea ce te determină să te laşi pradă instinctelor primare, atunci când Întunericul îi este Călăuza Sufetului. Femeia este Yin şi Yang, însă doar ea ştie care îi sunt proporţiile acestei dualităţi.
Cand devine ‘indragosteala’ realmente o dependenta?Pai
da, stim cu totii, e foarte usor sa te pomenesti absorbit de propria-ti
poveste de dragoste, la fel cum este foarte greu sa realizam ce se
petrece cu noi cand obsesiile noastre izbucnesc in actiuni necontrolate.
Timpul este
un adversar pe care este bine să ţi-l faci prieten. Sunt oameni pentru
care timpul lucrează împotriva lor şi sunt oameni pentru care timpul
este aliatul în atingerea obiectivelor. Numărătoarea inversă ne apropie
tot mai mult de un deznodămând pe care unii şi l-au programat, iar alţii
nu.
Sa iubesti implica riscul de a nu fi iubit inapoi. Sa speri implica
riscul de a fi ranit. Sa incerci inseamna sa risti sa dai gres, dar
riscuile trebuie asumate, deoarece cel mai mare risc in viata e sa nu-ti
asumi niciun risc
Greşelile
sunt acceptate, nimic nu este în neregulă cu ele. Toată lumea comite
greşeli şi toată lumea trebuie să le comită. Nu cere perfecţiune.
Greşelile sunt bune, ele te fac să fii uman. Altfel, ori vei fi
neomenesc, ori supraomenesc, şi nici una dintre aceste variante nu este
benefică.
Timpul
este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se
tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care
sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.
Trebuie să
căutam dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri,
zile, săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci în clipa în care pornim
în căutarea iubirii şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne
salvează.
Rareori ne dăm seama că suntem împresuraţi de extraordinar. Miracolele se întâmplă
în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă
să fie auziţi, dar noi, fiindcă suntem învăţaţi că există formule pentru
a ajunge până la Dumnezeu, nu luăm seama la nimic din toate acestea. Nu
pricepem că El se află oriunde Îl lăsăm să intre.
Azi te-am sunat... Mi-ai raspuns obosita ca si cand nu ai fi avut chef sa vorbesti cu mine, sa ma auzi. Dar te-am sunat cu un scop, nu sa te plictisesc.
Te-am sunat sa te intreb daca am ramas cumva la tine, caci nu ma mai gasesc. Mi-ai raspuns: NU.
Te-am rugat totusi sa verifici daca nu sunt pe balcon. Am asteptat raspunsul, ascultand pasii tai spre usa. Te-ai intors si mi-ai spus ca nu sunt nici acolo,
Am inceput sa ma panichez. Te-am rugat sa ma cauti si in mirosul florilor din vaza... Nu eram nici acolo.
Cauta-ma in gradina, sub cearsaful cu iz de migdale sau cauta-ma in tramvaiul ce ma aducea zilnic spre bratele tale... ti-am spus cu lacrimi in ocho.
Ai incercat sa ma calmezi, mi-ai spus sa nu disper, desi ma cautasei pana si in picatura de apa ce se scurgea in chiuveta ta. Am plans mult si tu ma raneai cu acelasi raspuns:"imi pare rau, nu esti nici aici...". Intr-un final mi-ai urlat in telefon: "Te-am gasit! Ai ramas aici, unde ai fost mereu, in ultimul loc necautat, esti in mine, esti in inima mea!"
Există principiul conform căruia toate lucrurile sunt create de două ori, însă creaţia primă nu este întotdeauna rodul unei intenţii conştiente. În viaţa noastră personală, dacă nu ne cultivăm capacitatea de conştientizare şi nu luăm iniţiativa primei creaţii, ie dăm celorlalţi sau împrejurărilor din afara CERCULUI DE INFLUENŢĂ posibilitatea de a ne modela parţial existenţa, prin lipsa noastră de participare. Trăim pasiv/reactiv scenariile preluate din familia noastră, de la colaboratori, din programul altora, din împrejurări — scenarii însuşite din anii copilăriei, din educaţia şi condiţionările noastre. Aceste scenarii sunt scrise de oameni — nu au la bază principii, îşi au originea în vulnerabilităţile noastre, în adânca dependenţă faţă de alţii, în intensa noastră nevoie de a fi acceptaţi şi iubiţi, de a trăi cu sentimentul unei apartenenţe, a importanţei şi demnităţii noastre, de a resimţi că avem un loc şi un rost în viaţă. Cu sau fără ştirea noastră, cu sau fără intervenţia noastră, există o primă creaţie în toate aspectele vieţii. Iar noi suntem a doua creaţie fie a propriei noastre "programări", fie a programării altora, a împrejurărilor sau a vechilor noastre deprinderi. Şi totuşi dispunem cu toţii de acele capacităţi specific umane de conştientizare, imaginaţie şi conştiinţă morală care ne permit să examinăm creaţiile "prime" şi să ne elaborăm noi înşine prima creaţie, să scriem cu mâna noastră propriul nostru scenariu. Conducerea nu trebuie confundată cu managementul. Managementul este a doua creaţie, insă conducerea ocupă primul loc. Managementul se află, ca să zicem aşa, în linia a doua: cum să îndeplinesc optimal anumite lucruri? Conducerea este în linia întâi: care sunt lucrurile pe care vreau să le îndeplinesc? Peter Drucker şi Warren Bennis au formulat-o foarte expresiv: "Managementul înseamnă a face lucrurile cum se cuvine; conducerea, a face lucrurile cuvenite." Managementul este eficienţa în urcuşul pe scara succesului; conducerea determină sprijinirea scării pe zidul potrivit." Diferenţa dintre management şi conducere poate fi uşor înţeleasă dacă vă imaginaţi un grup de producători străbătând jungla şi croindu-şi drumul cu cosorul. Ei sunt producătorii, cei care rezolvă problema: curăţă drumul prin hăţiş, tăindu-1. Managerii calcă pe urmele lor, ascut cosoarele, redactează manuale procedurale, ţin cursuri de întreţinere a musculaturii, introduc ameliorări tehnologice, întocmesc orare de lucru şi programe de recreere pentru mânuitorii de cosoare. Leader-ul e cel care se urcă pe cel mai înalt copac, cuprinde tot orizontul cu privirea şi strigă; "Nu e jungla pe care o căutăm!" . Dar care e răspunsul obişnuit al producătorilor şi managerilor ocupaţi, agitaţi şi eficienţi: "Tăcere! Suntem în plin progres!" Fie că e vorba de noi în calitate de indivizi, grupuri sau organizaţii, suntem adesea atât de preocupaţi de a ne croi drumul prin junglă, încât nu observăm că înaintăm într-altă junglă decât cea dorită. Iar schimbările precipitate din mediul în care trăim îngreunează mai mult ca oricând eficienţa conducerii — conducerea oricărui aspect al vieţii, independente ori interdependente. Avem mai multă nevoie de o viziune — sau destinaţia precisă — şi de o busolă (un set de principii sau direcţii) decât de o hartă rutieră. Nu avem cum şti cât de accidentat va fi terenul pe care vom călca în viitor, nici care vor fi necesităţile de mâine; totul va depinde de judecata noastră în acel moment. Dar o busolă interioară ne va indica întotdeauna direcţia cea bună. Eficienţa — deseori chiar supravieţuirea — nu depinde numai de intensitatea efortului făcut, ci dacă efortul se face în jungla dorită. Iar metamorfozele actuale ce se produc în aproape toate industriile şi profesiunile cer în primul rând capacitatea de conducere, şi numai în al doilea rând pe cea managerială. În lumea afacerilor, piaţa se schimbă atât de rapid, încât şi serviciile care până mai ieri satisfăceau gusturile şi necesităţile consumatorilor, astăzi se dovedesc cu totul demodate. O conducere ferm proactivă trebuie să supravegheze constant schimbările în curs, în special motivele şi obiceiurile de cumpărare ale clientelei, şi să dispună de forţa necesară pentru a reorganiza resursele în direcţia cea bună. Schimbări cum ar fi: dereglări în activitatea liniilor aeriene, urcarea vertiginoasă a cheltuielilor de îngrijire medicală, creşterea cantităţii şi calităţii automobilelor de import au un puternic impact asupra mediului. Dacă industriile interesate nu urmăresc îndeaproape modificările mediului, inclusiv cele din propriile lor echipe de muncă, şi nu-şi pun la contribuţie creativitatea în conducere pentru a păstra orientarea justă, expertizele manageriale, oricât de numeroase, nu le vor feri de eşec. Un management eficient fără o conducere eficientă aminteşte o formulă maliţioasă: "E ca şi cum ai monta şezlonguri pe puntea Titanicului." Nici un succes managerial nu poate suplini un eşec în conducere. Însă conducerea e dificilă, deoarece se cade prea des în capcana paradigmei manageriale: În sesiunea finală a unui program de perfecţionare a cadrelor directoriale, desfăşurat pe durata unui an, preşedintele unei companii petroliere a venit să-mi spună: "Stephen, când într-a doua lună ai subliniat diferenţa dintre conducere şi management, mi-am examinat calitatea de preşedinte al companiei şi mi-am dat seama că, de fapt, n-am practicat niciodată o conducere propriu-zisă. .Eram pur şi simplu cufundat în management, copleşit de presiunea solicitărilor urgente şi de detaliile logisticii de zi cu zi. Şi m-am hotărât să mă retrag din activitatea managerială. Puteam găsi pe alţii care s-o preia. Vroiam cu tot dinadinsul să-mi conduc întreprinderea. N-a fost deloc uşor. M-am simţit frustrat din clipa când am renunţat să mă mai ocup de avalanşa problemelor presante — urgenţe care îmi procurau o mare satisfacţie: aceea a realizărilor imediate. Mi-a venit greu să mă confrunt cu dificultăţile administrative, cu crearea unui mediu psihologic propice, să fac analize mai aprofundate ale disfuncţionalităţilor, să pândesc noi oportunităţi. Nu numai eu, dar şi ceilalţi s-au simţit frustraţi, privaţi de stilul lor confortabil de muncă. Le lipsea disponibilitatea mea de a răspunde oricând solicitărilor. Ar fi dorit să apeleze în continuare la mine pentru rezolvarea problematicii cotidiene. Dar m-am ţinut tare. Trăiam cu convingerea că trebuia să mă afirm în conducere. Ceea ce am şi făcut. Azi, întreaga afacere a căpătat alt aspect. Suntem mult mai adaptaţi cerinţelor generale. Ne-am dublat veniturile şi împătrit profiturile. Pot spune liniştit că mi-am însuşit conducerea." Sunt convins că şi mulţi părinţi cad în capcana paradigmei manageriale, aceea de a interveni în permanenţă, de a urmări numai rezultatul imediat şi respectarea regulilor, în loc de a pune accentul pe orientare, pe scopul final şi mai ales pe căldura şi solicitudinea familială. Dar şi în viaţa noastră familială ne lipseşte simţul conducerii. Cu gândul la eficienţă, ne ocupăm de gospodărire managerială, fixându-ne anumite obiective şi îndeplinindu-le, mai înainte de a ne fi clarificat propriile valori. RESCRIEREA SCENARIULUI: A DEVENI PROPRIUL NOSTRU "PRIM" CREATOR După cum am observat, proactivitatea se întemeiază pe o înzestrare specific umană, cea a capacităţii de conştientizare. Alte două însuşiri strict umane, imaginaţia şi conştiinţa morală ne îngăduie să ne extindem proactivitatea şi să învăţăm să ne conducem pe noi înşine — cu alte cuvinte, să fim proprii noştri conducători. , Cu ajutorul imaginaţiei putem vizualiza lumile potenţialităţilor ce zac latente în noi. Cu ajutorul conştiinţei putem intra în contact cu legile şi principiile universale, cu talentele noastre singulare şi cu mijloacele de a le valorifica, cu principiile noastre diriguitoare, în cadrul cărora ne putem dezvolta optimal. Împreună cu capacitatea de conştientizare, aceste două însuşiri ne dau posibilitatea de a ne scrie propriul scenariu. , Deoarece trăim conform multelor scenarii care ne-au fost date şi predate, scrierea scenariului este mai degrabă o "rescriere" — o mutaţie paradigmatică — schimbarea modelelor noastre de bază. Pe măsură ce identificăm scenariile inoperante, modelele incorecte sau incomplete avute până acum, putem începe să ie rescriem — în mod "proactiv" — cu mâna noastră. Cred că unul dintre cele mai revelatoare cazuri de rescriere a unui scenariu e cel relatat de Anwar Sadat în autobiografia sa. Fostul preşedinte al Egiptului fusese crescut şi educat în spiritul unei uri încrâncenate împotriva Israelului — un scenariu adânc întipărit în minte. El afirmase Ia Postul Naţional de Televiziune: "Niciodată n-am să strâng mâna unui israelian atâta vreme cât ei vor ocupa o palmă de pământ arab! Niciodată! Niciodată! Niciodată!" Şi uriaşe mulţimi din tot cuprinsul ţării au scandat: "Niciodată! Niciodată! Niciodată!” Acest scenariu a mobilizat toate energiile şi a focalizat voinţa întregii ţări. El pleda pentru independenţă şi naţionalism, şi a stârnit valuri de emoţie în rândul populaţiei. Dar era şi foarte necugetat, şi Sadat o ştia. Nu ţinea seama nici de aspectul primejdios al situaţiei, nici de complexa interdependenţă a realităţilor implicate. De aceea Sadat s-a răzgândit. Învăţase să-şi modifice optica încă din tinereţe, când a fost închis în Celula 54 a închisorii Centrale din Cairo, fiind implicat într-o conspiraţie împotriva regelui Faruk. Învăţase să se distanţeze de propriile sale păreri, examinându-şi critic scenariile, cercetând dacă erau sau nu adecvate şi judicioase, învăţase să-şi golească mintea şi, printr-o anumită formă de meditaţie şi rugăciune foarte personală, să-şi prelucreze propriile scenarii şi să le reformuleze.
Nota în autobiografie cum îşi părăsise celula cu mare părere de rău, căci acolo avusese revelaţia adevăratei naturi a succesului, cel obţinut asupra ta, asupra eului tău. El nu consta în dobândirea bunurilor materiale sau a Puterii, ci în stăpânirea de sine, în victoria asupra rezistenţelor tale faţă de tine. Pe durata regimului lui Nasser, Sadat a fost ţinut în umbră. Opinia generală îl considera eliminat din arena politică — ceea ce nu era cazul. Toţi îşi proiectau asupra lui propriile lor clişee, neavând cum să-l înţeleagă. Iar el îşi aştepta ceasul. Şi când i-a sosit timpul, când a devenit preşedintele Egiptului şi s-a confruntat cu realităţile politice, şi-a schimbat scenariul faţă de Israel. S-a dus în vizită la Knesset, la Ierusalim — imţiind una dintre cele mai senzaţionale mişcări pacifiste, fără precedent în istorie. O cutezanţă care, în cele din urmă, s-a concretizat în Acordul de la Camp David. Sadat a ştiut să-şi folosească facultatea de a conştientiza, imaginaţia şi conştiinţa morală pentru a se domina pe sine însuşi, pentru a-şi schimba paradigma, unghiul de vedere. A operat în centrul CERCULUI DE INFLUENTĂ. Şi din rescrierea scenariului, din schimbarea paradigmei, au decurs modificări în comportament şi atitudine, care au influenţat milioane de vieţi din CERCUL mai larg al ÎNGRIJORĂRILOR. Exersându-ne facultatea de conştientizare, ne putem descoperi scenariile inoperante, deprinderile adânc înrădăcinate, nedemne de noi, cele în totală neconcordanţă cu adevăratele noastre valori. DEPRINDEREA 2 ne spune că nimeni nu ne sileşte să trăim conform acestor scenarii. Suntem răspunzători — responsabili, răspuns-abili — cu alte cuvinte, avem abilitatea de a ne folosi imaginaţia şi creativitatea pentru a scrie alte scenarii, mai operative, mai apropiate de valorile noastre fundamentale şi de principiile care dau sens acestor valori. Să presupunem, de exemplu, că sunt "hiperreactiv" faţă de copiii mei. Ori de câte ori mi se pare că se poartă într-un mod nepotrivit, simt un fel de rău la stomac, şi toată fiinţa mea se pregăteşte de atac. Nu acord nici o atenţie principiului creşterii progresive, a înţelegerii răbdătoare, ci numai comportamentului de moment. Vreau să câştig o bătălie, nu războiul. Îmi scot muniţiile — talia superioară, postura de autoritate — ţip sau intimidez, ameninţ sau pedepsesc. Şi ies învingător. Stau acolo, victorios, în mijlocul ruinelor unei relaţii avariate, în timp ce copiii, aparent supuşi, se revoltă în sinea lor, refulându-şi sentimentele care, mai devreme sau mai târziu, vor izbucni la suprafaţă în forme mult mai urâte. Acum, dacă m-aş afla la înmormântarea pe care am vizualizat-o adineaori, şi unul dintre copiii mei ar lua cuvântul, aş dori să arate cum viaţa lui reprezintă izbânda unei educaţii, instruiri şi discipline învăluite de iubire de-a lungul unui şir de ani, şi nu cicatricele unor încăieri cu victorii de moment. Aş dori să fi păstrat numai amintirile plăcute, mai ales despre momentele profund semnificative petrecute împreună. Aş dori să-şi amintească de mine ca de un tată afectuos, care a împărtăşit cu el bucuriile şi necazurile anilor de creştere. Aş dori să-şi amintească cum venea la mine cu întrebările şi cu micile lui dureri. Aş dori să-l fi ascultat, să-l fi iubit, să-l fi ajutat. Aş dori să fi înţeles că nici eu nu eram perfect, dar că încercasem să fac pentru el tot ce-mi stătea în putere. Şi că l-am iubit poate mai mult decât oricine pe lume. Aş fi dorit toate acestea, pentru că, în adâncul meu, pun un preţ imens pe copiii mei. Îmi sunt nespus de dragi, aş vrea să fiu mereu alături de ei. Rolul meu de tată mi se pare extrem de important. Dar îl pierd deseori din vedere. Mă las prins în capcana: "scump la tărâţe, ieftin la făină". Lucrurile de primă importanţă sunt îngropate sub straturile urgenţelor, ale preocupărilor imediate, ale conduitei exterioare. Devin reactiv. Şi felul cum mă port zi de zi cu copiii mei seamănă prea puţin cu sentimentele profunde pe care le am faţă de ei. Însă conştientizez situaţia. Şi am suficientă imaginaţie şi conştiinţă ca sămi cercetez atent valorile fundamentale. Îmi dau seama că scenariul pe care-l trăiesc e în dezacord cu acele valori, că modul meu de viaţă nu rezultă dintr-un proiect "proactiv" care să-mi aparţină —,ci decurge dintr-o "creaţie primă" provenită din împrejurări, preluată de la alte persoane. Dar stă în puterea mea să mă schimb! Pot trăi din creaţiile imaginaţiei mele, şi nu din cele ale memoriei. Pot apela la potenţialul meu nelimitat, în locul trecutului meu limitat. Pot deveni "creatorul prim" al persoanei mele. A începe cu gândul la final înseamnă a aborda rolul meu de părinte şi celelalte roluri din viaţă cu o viziune clară a valorilor şi direcţiilor adoptate. Înseamnă a fi responsabil de propria mea "creaţie primă", a-mi rescrie scenariul în aşa fel încât paradigmele care îmi determină mentalitatea şi conduita să fie în acord cu valorile mele cele mai autentice, şi cu principii corecte. Mai înseamnă a începe ziua cu aceste valori în minte. Clare şi ferme. Şi atunci, faţă cu neprevăzutul, cu provocările existenţei, pot lua hotărâri bazate pe aceste valori. Pot acţiona cu integritate. Nu mai sunt supus nici emoţiilor, nici împrejurărilor. Pot fi cu adevărat proactiv, adică determinat de valori —, deoarece le am clare şi prezente în minte.
In momentul in care te intorci in locurile dragi, in momentul in care te intorci la cei care iti sunt dragi, te apuca un sentiment de regret ca te-ai indepartat de aceste locuri. Regreti ca nu ai avut curajul sa iei o decizie pentru tine, pentru viata ta, pentru binele tau. Insa ceea ce nu poate mintea mea sa inteleaga este de la ce vine aceasta frica, aceasta retinere, cu toate ca ai toate motivele din lume sa lasi totul in urma si sa te intorci la ce iti este bine.
In viata, daca iti este frica sa iei decizii pe cont propriu, lasa-l pe el, cel care a fost mereu langa tine sa o faca, pentru ca o va face pentru binele tau, o va face pentru ca tine la tine, pentru ca faci parte din viata lui, pentru ca ai o semnificatie apare pentru el, pentru ca meriti, pentru ca el are mult mai mult curaj sa faca ceea ce trebuie.
Dupa cum am sus-o de multe ori si nu prea imi place sa ma repet, in viata exista o singura negatie plauzibila si anume "NU VREAU". De fiecare data cand folosesti "NU POT/NU AM CUM" va fi interpretat ce mai corect "NU VREAU" si pentru a folosi aceasta negatie trebuie sa vii si cu argumente, de genul "nu vreau pentru ca imi place sa ma chinui, nu vreau pentru ca imi place sa sufar, nu vreau pentru ca nu vreau sa imi fie bine".
Lucrul acesta te face sa ajungi la nivelul in care sa fii o persoana careia nu ii pasa de ea, lucru foarte grav. Cum este vorba aceea? "Daca tie nu iti pasa de tine, lasa-ma pe mine sa imi pese si sa fac ceva".
Cu cat lungesti mai mult agonia aceasta in care ai intrat, cu atat va fi mai greu decat acum, cu cat trece timpul, cu atat va fi mai greu sa face ceva pentru tine, mai tarziu.
De ce nu iti pui un semn de intrebare? De ce locurile si cei dragi iti provoaca lacrimi? Pentru ca iti pare rau dupa e ai lasat in urma, nu te-ai gandit niciodata ca se va intampla sa simti nevoia sa revii. Ai crezut ca daca vei pleca, totul va ramane in urma, fara amintiri, fara sentimente, ca vei putea sa treci peste tot. Uite ca nu a fost sa fie asa, uite ca a fost si continua sa fie exact contrariul.
Totul in viata se intampla cu un motiv, totul duce la un punct, pe care, indiferent ca vrei sa il recunosti sau nu, e punctul pe care doresti sa il atingi, te macina in fiecare zi, iti da acea stare de neliniste si acea stare in care intri mai mereu in ultima vreme, acea stare in care simti ca iti vine sa plangi de la orice, de la orice lucru marunt. Stare asta de care spun se poate transforma intr-o stare mult mai rea ce te poate face sa clachezi si sa nu te mai regasesti ca persoana.
Nu lasa lucrurile acestea sa se intample, fa mai mult pentru tine, pentru viata ta si cum spuneam ami sus, daca nu te simti in stare, daca esti cuprinsa de o frica inexplicabila, lasa-l pe el sa te ajute cum stie mai bine, lasa-l sa ia deciziile pe care le stii, in locul tau, pentru ca o va face pentru tine, pentru voi.
Ce greu imi vine sa scriu despre acest subiect... E ciudat ca l-am ocolit de atat de multe ori... chiar nu imi dau seama de ce... Poate pentru ca nu reusesc sa imi dau seama totusi ce reprezinta... Sau poate ca mint ca nu imi dau seama ce reprezinta...
Ce sunt sentimentele pentru fiecare dintre noi? Cu ce fel de sentimente ne intalnim zilnic? Ura? Iubire? Regret? Poate ura si iubirea ar trebui folosite ca laturi, iar intre ele sa adunam toate celelalte stari...
Totusi am gandesc ca Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie sa te asiguri ca dai ascultare adevaratelor sentimente si nu unui model contrafacut, fals, pe care crezi ca l-ai construit asa cum iti doresti, asa cum crezi ca este in mintea ta.
Ceea ce urmareste sufletul este cel mai inalt sentiment de dragoste pe care ti-l poti imagina. Aceasta este dorinta sufletului. Acesta este scopul lui. Sufletul cauta Sentimentul. Nu Cunoasterea, ci sentimentul. El are deja cunoastere, dar cunoasterea este conceputa. Sentimentul tine de experienta.
Cu toate astea, toate actiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai inalt de una din cele doua emotii - frica sau dragostea. Exista, intr-adevar, numai doua emotii - numai doua cuvinte in limbajul sufletului. A fost vreodata in mintea mea oare aceasta idee ce mi-a venit acum, deodata, de nicaieri?
A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapanit de un sentiment coplesitor - inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o PROMISIUNE. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic, n-ar exista nici o baza pentru promisiunea de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma bazez pe judecata mintii si pe vointa caracterului?
Femeile se orientează mai slab în spaţiu decît bărbaţii – FALS
Femeile se orientează prost în spaţiu pentru că se orientează excepţional în timp. Spre exemplu tu nu mai ţii minte că acum doi ani erai cam beat şi ea era dezbrăcată deasupra ta şi i se bălăbăneau ţâţele în jos şi ai început să râzi şi i-ai zis că are ţâţele ca de capră şi habar n-ai acuma de ce când te cerţi cu ea îţi zice „Şi curva de mă-ta are ţâţele ca de capră, nu io!”. Sau acu 4 ani cînd prietena ei Maricica era în fustă scurtă şi te-ai uitat la picioarele ei 2,6 secunde în loc de maximul acceptat de 2,4 şi apoi te-a întrebat „nu-i aşa că lu Maricica îi stă bine în fustă?” şi tu ai răspuns „da” cu 0,6 secunde prea repede şi te mirai tu dup-aia că a rupt prietenia cu Maricica şi la momentul actual îi reproşezi ceva şi ea răspunde nervos „Fute-o pe Maricica atunci, dacă nu-ţi convine!” şi tu sincer nici nu mai ţii minte cine e Maricica.
DAR EA ŢINE MINTE! Paradoxul pantofilor Cu toate că are maxim două picioare, femeia are o hoardă de pantofi. Un om normal, şi prin om normal vreau să zic mascul, are aşa: o pereche de ghete de iarnă, o pereche de adidaşi de vară, o pereche de pantofi de dus la cumetrii, o pereche de adidaşi de vara trecută cu care joacă fotbal că s-au cam jerpelit şi o pereche de şlapi cu care se duce să ducă gunoiul. Atât. Au minim 8 perechi pentru fiecare rol. De fapt au toate perechile pe acelaşi rol, că nu joacă fotbal şi nu duc gunoiul. În total o femeie are peste 10 perechi la 16 ani, în medie, fiecare an adaugând încă o pereche la medie. Minim 40% dintre perechi cauzează bătături şi mers strâmb. Credeţi că îi aruncă? Nuuu, îi poartă la OCAZII SPECIALE! Ce mod mai bun de a marca o ocazie specială este decât să te doară odios călcâiele? Aţi mers vreodată la ceva cu fason, cu o duduie de mână care nu se plânge că o dor picioarele de la pantofi?
NICI EU! Lipsa buzunarelor Sigur ştiţi practica asta enervantă. Vine la tine, îmbrăcată giugiuc şi spune „ţine şi mia telefonu/pachetu de ţigări/portofelul/tampoanele, că n-am buzunare”! Atunci de ce p**a mea ţi-ai mai cumpărat hainele ălea? Hainele au doar două utilităţi pe lume: te protejează de frig şi au crevase unde să depozitezi rahaturi. De aia le-am inventat. De aia le purtăm. De aia nu merg io în p**a goală pe stradă. Că mi-e frig şi nu vreau să îmi ţin cardul sub coaie. Dar hainele femeilor nu au, de obicei nici una din aceste două utilităţi. Sunt acolo doar ca să mă enerveze pe mine.
Chestii de indus în eroare Cerceii bălăbăne la urechi ca să distragă atenţia de la faţă. Cu cît te uiţi mai puţin la faţă, cu atât treci mai uşor peste faptul că de obicei e cam naşpa. Decolteul foloseşte acelaşi principiu. Cum se unduie cerceii prin aer, la fel se unduie şi ţâţele, mutând centrul de interes spre zona mişcătoare. Machiajul ridică artificial calitatea feţei pentru o scurtă durată. Destul cât să te aducă în situaţia “pana mea, am fu**t-o o dată…. merge şi a doua oară. Răul a fost înfăptuit”. Unghiile şi le vopsesc în tonuri de roşu pentru a sugera că sunt obişnuite cu violenţa. Că nu ar comenta prea mult dacă ai veni matol acasă şi mâncarea ar fi gătită necorespunzător şi ai fi nevoit să îi strângi degetele la uşă. Te păcălesc că sunt în stare să suporte durerea, şi cum le strângi puţin de gât până orăcăie îţi zic că eşti psihopat. De marcat teritoriul Cum câinii se pişă pe copaci, femeile au rujul şi parfumul. Nu sunt acolo pentru înfrumuseţare şi pentru a inspira plăcut simţul olfactiv. Sunt acolo să rămână pe tine. Să vadă “curvele urâte şi proaste” că tu eşti proprietatea ei, sau că ea a invadat proprietatea lor. Să le miroase pe ele de pe hainele tale şi în casa ta. Să vadă urme de ruj pe guler, pe urechi şi pe c***e şi să ştie cum sta treaba. Accepţi să fii teritoriu marcat sau te speli atât de des incat nici câinii sa nu-ti mai poata lua urma, d-apai femeile…?
Femeile trebuie ajutate pentru că sunt mai fragile şi mai puţin descurcăreţe decât bărbaţii – FALS De fapt ele sunt la fel de puternice şi descurcăreţe ca noi. Nu e nevoie să le ajuţi. Doar vor să vadă dacă eşti destul de unealtă încât să le cari poşeta etc. Ar putea şi singure dar vor să vadă dacă te pot convinge să o faci în locul lor. Că dacă da, poate eşti şi destul de prost încât cine ştie, în viitorul mediu să fii dispus să le creşti şi copiii şi să crezi că-s ai tăi, deşi cam nu seamănă cu tine.
1.În scrierea de tipar, cifra sapte arata astfel: 7. Când o scriem însa de mâna, o taiem cu o linie orizontala. V-ati întrebat vreodata de ce? Se spune ca dupa ce Dumnezeu l-a chemat pe Moise pe munte sa-i dicteze cele zece porunci, acesta i-a adunat pe oameni sa le vorbeasca despre ele. Când a ajuns la a saptea porunca, "Sa nu râvnesti la nevasta aproapelui tau", cei mai multi dintre barbati au început sa strige: - Taiati saptele, taiati saptele, taiati saptele!!!
2.Mare concurs international de pictura. Tema era ca din pictura sa reiasa titlul tabloului. Candidate la marele premiu au fost selectate 4 tari :USA, Franta, Rusia si Romania. Tabloul USA o reprezenta pe Louise in pielea goala pe un iaht. Titlul tabloului : “O boarfa la uscat.” Tabloul Frantei : cu doua tipe goale intr-un copac. Titlul tabloului : “Doua poame.” Tabloul Rusiei o avea pe Natasha in pielea goala cu o secera in mana Titlul tabloului: “In asteptarea ciocanului.” In tabloul Romaniei era reprezentata Ileana, goala intr-un lan de grau iar in spatele ei o ceata de tarani. Titlul tabloului : “Iobagi pe camp.”
3.Intra Alinuta goala pusca intr-un bar si comanda un whiskey. Vine barmanul,o priveste de jos pana sus. Alinuta il vede si il intreaba: -Nu ai mai vazut niciodata o femeie goala? La care barmanul: -Nu e asta ,ma intreb de unde o sa scoti banii pentru bautura
4.La o farmacie se prezinta un barbat si ii spune farmacistei: -Doamna, am o problema, p…sul imi sta tot timpul in sus, chiar si daca fac sex 12 ore pe zi. Ce imi puteti oferi? Farmacista se duce in spate, se sfatuieste cu colegele apoi se intoarce si spune tipului : - Cazare, mancare si 300 de euro e bine?
5.EA: Voi barbatii n-ati opri nici in ruptul capului sa intrebati care e drumul. mai bine pierdeti 2 ore pe drum in plus! EL: Pierdem noi doua ore dar recuperam la parcarea cu spatele....
6.Unui barbat i s-a furat cardul de credit. Nu a depus plângere deoarece hotul cheltuia mai putin decât nevasta-sa.
7.La serviciul 'Personal' se prezinta un barbat. — Va rog sa ma angajati, zice el, am 9 copii ! — Bine, bine, i se raspunde, dar ce altceva mai stii sa faci ?
8.Doi betivi se intoarceau pe drum de la bar. Dupa 20 de metri unu zice: “-Ba am uitat sa ma p*sh!” La care celalt ii zice: “Nu-i nimic ba, te invatz eu!”
9.Ion si Maria la maternitate: - No Marie, ce avem? - Baiat. - No, …….si cu cine seamana? - D’apai… degeaba-ti spun ma Ioane, ca nu-l cunosti
10.Intra Mos Craciun pe horn si vede o tipa superba care dormea goala pe pat!! I se scoala mosului tzava! -Ba! daca o f**t pe asta ma bate Dumnezeu!…daca nu, nu mai pot iesi pe horn!
