Un nou post despre... habar n-am... Oricum ideea e ca nimic din ce e rau nu va avea niciodata sa tina pentru totdeauna, pentru ca trebuie sa lasi un nou inceput sa isi faca loc, sau ce ai inceput deja pe langa raul acela sa il conturezi, sa il definesti mult mai bine, sa nu fii indiferent la absolut nimic, pentru ca nimic in viata asta nu se intampla fara motiv. Viata e dreapta, este pur si simplu un sir de intamplari care se compenseaza una pe alta. Sunt lectii care dor nu din nedreptatea ci din dorinta vietii de a te invata cum sa nu te mai doara, sunt lectii peste a caror durere treci si te simti nedreptatit cand lectia revine, uitand insa ca din lectia trecuta nu ai invatat absolut nimic... Ma uit la ceea ce scriu si ajung sa ma minunez singur... cum dracu, eu, care ma bat cu pumnul in piept ca as fi in optimist convins, ajung sa arat ca un pisimist dat dracu', mai ales in perioade in care incerc sa imi interzic acest lucru. E destul de simplu acest calcul, care, ca prin minune, observ ca nu imi da cu virgula. Nici cu optimismul si nici cu pesimismul nu rezolv nimic. am invatat insa dintr-o alta lectie ca visele si dorintele se indeplinesc, insa nu atunci cand ne dorim noi cel mai mult, ca suntem dati dracului si prosti pe deasupra si cu cat ajungem sa ne dorim mai mult, cu atat se lungeste aceasta perioada si stare de agonie... Ele ajung sa se indeplineasca exact cand ne asteptam mai putin, lucru pe care l-am bagat bine in minte si, ca un om ce continua sa invete tot mai multe, asa fac. Am avut nevoie recent de cineva langa mine, de un pic de sprijin moral... si absoulut deloc surprinzator, oameni de la care ma asteptam sa plimesc acest sprijin, erau ocupati, sau dupa cum spunea unul dintre ei, erau egoisti pur si simplu. M-am simtit nedreptatit intr-o oarecare masura, stiind ca eu nu as fi procedat astfel fata de ei... insa am trecut si peste asta si am mai invatat un lucru... Daca esti prea bun, nu zic ca daca esti bun... daca esti prea bun, esti luat de fraier. Uitasem de mine si de ce imi doream, amintindu-mi doar de ceea ce isi doreau ei si de ce aveau ei nevoie... si am incercat sa ii ajut sa obtina acel ceva, iar atunci, in toata aceasta nedreptate de care ma lovisem, am observat ca oameni care vroiau pur si simplu sa fie langa mine, intr-adevar, nu oameni pe care mi i-as fi dorit langa mine, oameni pentru care nu facusem ori mai nimic, ori chiar nimic, niciodata, au aparut din senin... Insa uite-asa a mai aparut o lectie noua...
Insa in acelasi timp... e posibil sa par nebun... dar nebun cu capul pe umeri. Daca nu renunt ce se poate intampla? Poate fi si mai rau decat este acum? Nu cred... Fizic, sau nu stiu cum sa ii spun, as vrea sa renunt... insa nu in totalitate, atat doar cat sa fie cum am scris mai sus, sa imi doresc mai putin. Psihic nu pot renunta si orice as face, ma gandesc tot mai mult la cum ar fi. E greu de inteles, insa e si mai greu de explicat. Inca stau si ma gandesc ce se intampla daca nu renunt? Asa cum am scris cu ceva vreme in urma, "speranta moare ultima". Am dat odata drumu din mana si ce am rezolvat? Nimic. Pentru ca mereu te gandesti "oare cum ar fi fost?!". Si de ce sa fiu nevoit sa privesc in urma cu ciuda fata de mine? Si ce rost are sa stau sa ma gandesc, sa ma macin in interior, in speranta ca voi gasi un raspuns la toate aceste intrebari? Nu e mai bine oare pentru mine sa incep sa incerc sa ma ridic, lovit, murdar? Si nu lovit fizic... nu in totalitate. Lovit psihic. Aceste lovituri sunt cele mai dureroase si lasa al dracului de multe semne...
Asa ca decid sa ma ridic, sa privesc cu multa putere in urma sa vad unde am ramas si sa reiau drumul, sa continui sa vad unde duce, ca doar ce pusca mea? E drumul meu si stiu ca e cel bun, ca daca nu, ma intorceam naibii din el, sau o luam pe dea dreptul sa ma intersectez cu alt drum. Ce am de pierdut? Nu am de pierdut absolut nimic, din contra am numai de castigat, pentru ca ma atrage ca pe un magnet. Probabil unele persoane imi vor spune sec... "Esti cu capul... Tu chiar nu ai inteles nimic pana acum??? Insa asa m-am construit eu singur. Poate in intreg sistemul meu s-a strecurat o eroare ce ma face sa fiu diferit fata de dobitocul cotidian si monden...
Precum cei 300 de la Termopile, cu toate ca nimeni nu le-a dat nici o sansa de la bun inceput, ei au crezut in cauza lor, au simtit ca trebuie sa duca lupta pana la final, chiar daca va fi ultimul lucru pe care aveau sa il faca, chiar daca in urma lor vor ramane copii si femei ce ii vor plange. Si au reusit sa rapuna mii de barbari adunati din toate colturile lumii. In final au ajuns fericiti ca si-au indeplinit visul si au murit fericiti pentru ca au relizat ceea ce le-a dictat inima, pentru ca au luptat cu inima. Au devenit eroii Spartei,
Intr-una din zile, in drum spre casa, printre zeci de necunoscuti, imi puneam clasica intrebare... daca as putea da timpul inapoi, ce as vrea sa retraiesc?Astfel m-am dus cu gandul la toate amintirile frumoase... si dupa o acerba competitie intre amintirile copilariei si amintirile tineretii recente, am ales acea noapte, noaptea in care desi eram doi, paream mai mult unul. Copilaria a fost cu rostul ei, s-a manifestat exact cum e scris in "manual". Am ajuns la punctul tineretii recente, de unde am ales noaptea aceea... Si de aici incepe pentru mine lupta adevarata unde trebuie sa ma ridic, asa cum sunt, lovit si murdar, indiferent ca e ploaie, vand, soare, zapada... Pentru mine nu conteaza. Mereu am in minte ochii... Ochii dupa care tanjesti, dar care sunt plecati sunt stocati in suflet si chiar daca privirea ta nu ii are in fata, stii in mintea ta si in inima ta ca ei inca te privesc...privesc la ochii care nu se vad si chiar daca ii spui asta, va nega subtil. De ce? Pentru ca asa suntem noi oamenii, suntem invatati sa mintim pentru ca daca mintim, ne gandim ca suferinta va fi mai mica, mai usoara... Cacat!!! Insa se simte cand minti si cand te chinui din rasputeri sa minti.
Daca maine ar pleca, ai strange-o in brate si tot ce nu ai putea sa ii spui... ii vor spune ochii tai. Ochii te vor trada spunandu-i ca o vei astepta... apoi tot ochii o vor plange vazand-o unde nu e. Daca s-ar intoarce sau nu, va conta doar pentru tine, caci ochii tai o vor avea oricum... va fi in ochii tai in fiecare sarut cu ochii inchisi daruit altuia, in fiecare secunda in care clipesti, in fiecare moment in care doar ai impresia ca te uiti in gol, fara sa iti dai seama ca ochii tai privesc la ochii care nu se vad... Daca ochii tai ar putea scrie, as scrie ce au scris mainile mele si rade ca nu mi-am pus ochii sa scrie... Doar ochii ar putea sa scrie povesti frumoase si-ar sterge cu lacrimi unde au gresit, nu cu backspace... deci ar scrie atent, frumos si simplu, atat de simplu incat as intelege si eu ca ochii care nu se vad... SE SIMT
Holograf - Ochii tai
Asculta mai multe audio diverse
Hai ca v-am pupat...
