PARADIGME ŞI PRINCIPII
Dinăuntru - în afară Nu se poate excela în lumea aceasta fără a trăi o viaţă morală. DAVID STARR JORDAN În decursul a peste 25 ani de lucru cu oameni de afaceri, universitari, cupluri maritale şi familii, am venit în contact cu nenumărate persoane care avuseseră extraordinare succese sociale, dar care, Ia un moment dat, au fost cuprinse de o foame interioară, de o intensă nevoie de echilibru şi eficienţă personală şi de dorinţa de a-şi înmulţi şi îmbunătăţi relaţiile interpersonale. Cred că nu mă înşel afirmând că unele probleme pe care mi le-au împărtăşit vă sunt familiare. ♦ Am făcut o carieră strălucită, şi succesele profesionale se ţin lanţ. Însă cu preţul vieţii mele intime şi familiale. Nu-mi cunosc soţia nici copiii Cred că nici pe mine nu mă cunosc, nici nu-mi dau seama ce are sau nu are importanţă pentru mine. Stau şi mă întreb: oare a meritat efortul? ♦ Urmez o nouă dietă — pentru a cincea oară în anul acesta. Ştiu că sunt supraponderală şi ţin cu tot dinadinsul să mă schimb. Citesc tot ce apare în acest domeniu, îmi stabrtesc ţeluri precise, fac efortul de a menţine o atitudine mentală pozitivă, îmi repet că voi reuşi Dar nu se întâmplă deloc aşa. Nu trec 2-3 săptămîni şi cedez. E clar că nu sunt în stare să mă ţin de ceea ce-mi propun. ♦ Am urmat nu mai ştiu câte cursuri de eficienţă managerială. Aştept multe de la angajaţii mei şi fac toate eforturile de a mă purta prieteneşte, de a-i trata cum se cuvine. Dar nu simt nici o urmă de devotament din partea lor. Am impresia că, dacă aş lipsi o zi, şi-ar petrece timpul trăncănind. De ce
nu reuşesc să le inspir o atitudine independentă şi responsabilă? — sau să găsesc alţi angajaţi care să îndeplinească aceste condiţii? ♦ Sunt atâtea şi atâtea de făcut! Niciodată nu-mi ajunge timpul. Mă simt opresat şi hărţuit — zi de zi, şapte zile pe săptămână. Am participat la nenumărate seminare de management al timpului, am încercat jumătate de duzină de sisteme de planificare. Nu pot spune că nu m-au ajutat într-o anumită măsură, dar tot nu mă simt în stare de a trăi aşa cum aş dori, o viaţă mulţumită, fertilă, împăcată. ♦ Vreau să-mi învăţ copiii să aprecieze valoarea muncii. Dar ca să-i urnesc, trebuie să le supraveghez fiecare mişcare..,, şi să-i aud văităndu-se la fiecare pas. £ mai uşor să le fac eu pe toate. Oare de ce copiii nu sunt în stare să-şi vadă de îndatoriri şi s-o facă cu plăcere, fără săjie nevoie să tragi de ei? ♦ Sunt ocupat, realmente, foarte ocupat. Însă, mă întreb uneori dacă tot ce fac va însemna vreodată ceva. Mi-ar plăcea să cred că viaţa mea a avut un sens, că datorită existenţei mele în lume, lucrurile au luat o anumită întorsătură. ♦ îmi privesc prietenii şi rudele şi-i văd cum se bucură de succes sau de consideraţie; zâmbesc şi-i felicit cu entuziasm. Însă pe dinăuntru sunt ros de invidie. De ce oare? ♦ Am o personalitate puternică. Ştiu că potfi oricând şi oriunde stăpîn pe situaţie. De cele mai multe ori îi pot influenţa pe ceilalţi, făcăndu-i să adopte soluţia sau atitudinea care îmi convine. Reflectez asupra fiecărei situaţii şi simt cum ideile care îmi vin se dovedesc într-adevăr a ji cele mai adecvate interesului general însă ceva nu e în regulă cu mine. Mă frământă o întrebare: cum gândesc de fapt ceilalţi despre mine şi despre ideile mele? ♦ Căsnicia mea s-a degradat. Aş minţi să spun că ne-am certa sau că ne-am lua de păr. Nu. Dar nu ne mai iubim. Ne-am dus la consulting, am încercat şi de unele, şi de altele. Dar, după cât se pare, sentimentele de odinioară nu mai pot fi reînviate. Iată probleme grave, probleme dureroase — care nu pot fi soluţionate cu una, cu două. Cu câţiva ani în urmă, soţia mea, Sandra şi cu mine ne-am confruntat cu o situaţie critică. Unul dintre băieţii noştri o ducea greu cu studiile şcolare; nu era în stare să înţeleagă instrucţiunile testelor, dar să le mai şi prelucreze! Stângaci în contactele sociale, îi punea deseori pe cei apropiaţi în situaţii penibile. Mărunt, firav, incapabil să-şi coordoneze mişcările, provoca râsul tuturor pe terenul de sport. Sandra şi cu mine ardeam de dorinţa de a-l ajuta. Simţeam că dacă "succesul" e important în orice domeniu al vieţii, importanţa lui devenea covârşitoare în rolul nostru de părinţi. În consecinţă, ne străduiam din răsputeri să găsim atitudinea şi comportamentul Dacă voiam să schimbăm situaţia, se impunea în mod imperios să începem prin a ne schimba noi. Şi pentru a ne schimba în mod efectiv, trebuia întâi şi întâi să ne modificăm felul de a percepe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu