Eficienta in sapte trepte 6

PUTEREA SCHIMBĂRII DE PARADIGMĂ

Probabil că cea mai importantă lecţie ce decurge din această demonstraţie asupra percepţiei priveşte schimbarea paradigmei—ceva ce poate fi numit experienţă de tip "Aha!", când, în cele din urmă, cineva izbuteşte să vadă imaginea sub alt unghi. Cu cât persoana este mai dependentă de percepţia iniţială, cu atât experienţa "Aha!" e mai puternică, mai profundă. E ca o fulgerare interioară. Termenul de "schimbare a paradigmei" a fost introdus de Thomas Kuhn în cartea sa cu imens impact: Structura revoluţiilor ştiinţifice. Kuhn analizează faptul că aproape orice progres semnificativ în câmpul cercetării ştiinţifice reprezintă, înainte de toate, o rupere cu vechile tradiţii, cu modurile anterioare de gândire, cu vechile paradigme. Pentru Ptolemeu — marele astronom egiptean — pământul era centrul universului. Însă Copemic a operat o schimbare de paradigmă, aşezând soarele în centru, întâmpinând imense rezistenţe şi suferind tot felul de persecuţii. Dintr-o dată, toate au căpătat altă interpretare. Modelul fizicii newtoniene era o paradigmă mecanicistă, care şi astăzi mai stă la baza ingineriei moderne. Era însă un model parţial, incomplet. Paradigma einsteiniană, o paradigmă a relativităţii cu valoare explicativă şi de prognoză mult mai mare, a revoluţionat lumea ştiinţifică. Până la apariţia teoriei microbiene, un mare procentaj de femei şi copii murea în timpul naşterii, fără ca nimeni să poată stabili motivul. Mult mai mulţi soldaţi mureau în încăierări uşoare decât în urma gravelor traume suferite pe linia frontului. Însă, îndată ce teoria microbiană şi-a făcut apariţia — o paradigmă cu totul nouă —, înţelegerea mai adecvată a fenomenelor a permis o ameliorare spectaculoasă, semnificativă, în domeniul medicinii. Statele Unite ale zilelor noastre sunt rodul unei schimbări de paradigmă. Vreme de veacuri, conceptul tradiţional de guvernare fusese monarhia, dreptul divin al regilor. Apoi s-a ivit o altă paradigmă, guvernarea populară exercitată de către popor şi pentru popor. Aşa s-a născut democraţia constituţională, care a eliberat uriaşe mase de energii umane şi talente, creând un standard de viaţă, de libertate interioară şi socială, de influenţă şi speranţă nemaiîntâlnite în istoria lumii. Însă nu toate schimbările de paradigmă se fac în direcţia cea bună. După cum am putut observa, deplasarea de la Etica Caracterului la Etica Personalităţii ne-a îndepărtat de rădăcinile ce hrănesc adevărata fericire şi succesul autentic. Însă, fie că ne mută într-o direcţie pozitivă sau negativă, fie că se produc subit sau progresiv, schimbările de pardigmă ne urnesc dintr-un mod de a percepe lumea într-altul. Şi aceste deplasări produc imense transformări. Paradigmele noastre, corecte ori incorecte, stau la baza atitudinilor şi comportamentelor noastre şi, în ultimă instanţă, la baza interrelaţiilor noastre Îmi amintesc o mini-schimbare de paradigmă trăită într-o duminică dimineaţa într-un metrou, la New York. Şedeam cu toţii liniştiţi — unii citeau ziarul, alţii erau pierduţi pe gânduri sau se odihneau cu ochii închişi. Scena era calmă şi paşnică. Dintr-o dată au intrat în vagon un bărbat cu copiii lui. Copiii erau atât de zgomotoşi şi de agitaţi încât climatul s-a schimbat instantaneu. Bărbatul s-a aşezat lângă mine şi a închis ochii, părând să ignore ce se întâmplă în jurul lui. Copiii ţipau, aruncau cu diverse obiecte, se repezeau chiar să smulgă ziarele din mâinile pasagerilor. Erau insuportabili. Şi totuşi, omul de lângă mine nu se mişca. Era greu să-ţi stăpâneşti iritarea. Nu-mi venea să cred că îşi lăsa copiii să se dezlănţuie în halul acela din simplă nesimţire, fără să intervină, fără să-şi asume vreo responsabilitate. Era limpede că toţi călătorii se simţeau la fel de iritaţi. Aşa că, înarmat cu o neobişnuită răbdare şi reţinere, m-am întors spre el şi i-am spus: "Domnule, copiii dumneavoastră deranjează pe toată lumea de aici. Nu îi puteţi domoli puţin?" Bărbatul şi-a ridicat privirea, ca şi cum abia în clipa aceea realiza situaţia, şi spuse încet: "O, aveţi deplină dreptate! Ar trebui să intervin... tocmai ne întoarcem de la spital, unde mama lor a murit în urmă cu un ceas. Mă simt cam pierdut şi cred că nici ei nu mai ştiu pe ce lume sunt." Vă puteţi imagina ce am simţit în clipa aceea? Paradigma mea s-a schimbat instantaneu. Brusc, am văzut lucrurile într-altă lumină; şi pentru că am văzut altfel, am şi gândit altfel, am simţit altfel, m-am comportat altfel. Iritarea mi-a dispărut ca prin farmec. N-a trebuit să-mi controlez nici atitudinea, nici comportamentul: mi se umpluse inima de durerea omului de lângă mine. Simţeam cum se revarsă din mine, valuri, valuri, simpatia şi compasiunea. "Soţia dumneavoastră a murit chiar acum? Vai! Ce rău îmi pare! Cum s-â întâmplat? Vă pot fi de vreun ajutor?" Totul se schimbase într-o clipită. Mulţi trec printr-o asemenea mutaţie paradigmatică a felului lor de a gândi — de pildă în cazul unei grave crize existenţiale când, dintr-o dată, scara lor de valori le apare în cu totul altă lumină, sau când intră într-alt rol, cel de soţ ori de soţie, de părinte sau bunic, de manager sau de leader. Am putea încerca săptămâni în şir, luni şi chiar ani de zile să ne modificăm atitudinile şi comportamentul prin metodele Eticii Personalităţii, fără a face nici un pas în direcţia unei schimbări — fenomen care survine spontan din momentul în care privim lucrurile "cu alţi ochi", dintr-o perspectivă diferită. Reiese în mod evident că, atunci când vrem să producem schimbări relativ minore în vieţile noastre, de ne putem Însă, concentra vrem asupra să atitudinilor o şi comportamentului adoptat. când obţinem mutaţie semnificativă, totală, trebuie să lucrăm asupra paradigmelor noastre de bază. Citându-l pe Thoreau: "Mii de ori tai răul în frunze, dar cu securea dai o singură dată în rădăcină." Dacă vrem cu tot dinadinsul să ne ameliorăm substanţial modul de viaţă, trebuie să renunţăm la tăiatul frunzelor — în atitudini şi comportament — să ne apucăm de lucru la rădăcină; altfel spus, să ne schimbăm paradigmele, căci mentalitatea noastră şi conduita din ele se nasc. 


A VEDEA, A FI 


Evident că nu toate mutaţiile de paradigmă se produc instantaneu. Spre deosebire de "revelaţia" pe care am avut-o în metrou, schimbarea de paradigmă prin care am trecut Sandra şi cu mine în cazul fiului nostru, s-a conturat ca un proces lent, dificil şi deliberat. Primele încercări de rezolvare au fost rodul anilor noştri de condiţionare şi experimentare conform Eticii Personalităţii. Era rezultatul unor paradigme adânc înrădăcinate, cu privire la succesul nostru ca părinţi, şi având ca etalon de măsură succesul copiilor noştri. Şi până ce nu am renunţat la aceste paradigme de bază, până ce nu am privit situaţia din altă perspectivă, nu am putut aduce reale modificări nici nouă, nici situaţiei. Dar pentru a ne vedea fiul altfel, Sandra şi cu mine trebuia să fim altfel. Noua paradigmă s-a format prin efortul nostru de a ne cultiva caracterul, lucrând asupra lui. Paradigmele sunt inseparabile de caracter. A fi nu este altceva decât a vedea, în dimensiunea umană. Şi ceea ce vedem este strâns legat de ceea ce suntem. Nu reuşim să ne schimbăm felul de a vedea fără ca, simultan, să nu ne schimbăm felul de a fi, şi viceversa. Să luăm de pildă întâmplarea mea din metrou, în dimineaţa aceea: schimbarea bruscă de optică pe care am trăit-o a purtat amprenta caracterului meu — şi a limitelor lui. Sunt sigur că unii, înţelegând pe loc situaţia, ar fi simţit doar o urmă de regret şi un vag sentiment de vinovăţie, continuând să stea, muţi şi stânjeniţi, lângă omul descumpănit de lovitura soartei.

Pe de altă parte, sunt tot atât de sigur că alţii ar fi fost din capul locului mai senzitivi, simţind îndărătul aparenţelor un lucru mai profund, mai grav, şi şiar fi oferit ajutorul mai repede decât mine. Paradigmele creează lentilele prin care privim lumea. Impactul schimbării de paradigmă are, în esenţă, efectul unei mutaţii radicale, fie că se produce instantaneu ori lent şi în mod deliberat.